Ayatollahul Ali Khamenei are o nouă reacţie furibundă: ‘Nu vom face concesii în faţa INSULTELOR americane!’

Publicat:

Administraţia de la Teheran nu va face concesii în faţa “insultelor” Statelor Unite, a declarat miercuri ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem din Iran, citat de agenţia Associated Press, potrivit mediafax.

“Cele mai odioase persoane din Administraţia SUA proferează acuzaţii şi insulte la adresa naţiunii iraniene. Naţiunea iraniană nu va ceda şi nu se va retrage din cauza acestor insulte”, a declarat ayatollahul Ali Khamenei.


Citeşte şi: Arşiţa pârjoleşte Germania: Temperaturile ajung la 40 de grade Celsius!

Liderul suprem de la Teheran a catalogat Cabinetul Donald Trump drept “cea mai sinistră” administraţie din istoria Statelor Unite.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a denunţat marţi reacţia “ofensatoare” a Administraţiei de la Teheran la propunerile sale de negocieri, avertizând că zone din Iran vor fi distruse în cazul unui eventual război. “Acest minunat popor iranian suferă, şi fără niciun motiv. Conducerea Iranului consumă toţi banii pentru terorism, foarte puţini pentru altceva. Statele Unite nu uită că Iranul a folosit dispozitive explozive artizanale şi proiectile cu penetrare puternică (bombe), care au ucis 2.000 de americani şi au rănit mulţi alţii”, a declarat Donald Trump marţi prin Twitter. “Comunicatul foarte ignorant şi foarte ofensator transmis astăzi de Iran arată doar că ei nu înţeleg realitatea. Orice atac al Iranului asupra oricărui obiectiv american va fi urmat de o forţă majoră şi copleşitoare. În unele zone, va însemna ştergere totală. Nu mai este vorba de stilul John Kerry şi Barack Obama!”, a adăugat Donald Trump, referindu-se la fostul secretar de Stat şi fostul preşedinte al SUA.

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a condamnat marţi noile sancţiuni impuse de Administraţia Donald Trump, catalogându-le drept “revoltătoare şi idioate”. “Acţiunile Casei Albe arată un retard mental”, a afirmat Hassan Rohani, potrivit Al Jazeera, atrăgând atenţia că “răbdarea strategică” a Iranului nu trebuie confundată cu teama. “Spuneți că vreți să purtați discuții cu noi. Dar, în același timp, spuneți că vreți să ne boicotați și să impuneți sancțiuni împotriva ministrului nostru de Externe, deci mințiți”, a acuzat liderul iranian.

Iranul a doborât săptămâna trecută o dronă militară a Statelor Unite. Gardienii Revoluţiei din Iran au comunicat că drona ar fi pătruns în spaţiul aerian iranian, dar Comandamentul Central din SUA (CENTCOM) susţine că aparatul de zbor se afla în spaţiul aerian internaţional, deasupra Strâmtorii Hormuz. Ulterior, Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat că drona militară a Statelor Unite care a fost doborâtă era escortată de un avion în care erau zeci de militari americani, subliniind că au evitat atacarea celui de-a doua aeronave.

Citeşte şi: Poliţia de frontieră americană a rămas fără şef. John Sanders şi-a dat demisia!

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că pregătise un atac asupra Iranului, dar l-a anulat în ultimul moment, pentru a evita producerea de victime.

În urma incidentului, Administraţia de la Washington a anunţat luni noi sancţiuni împotriva Iranului, vizându-l direct pe liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei. “Solicitarea SUA pentru Iran este foarte simplă: fără arme nucleare şi fără finanţarea terorismului!”, a transmis Donald Trump, avertizând că Statele Unite nu vor permite Iranului să se doteze cu arme atomice. “Nu vom permite Iranului să se doteze cu arme nucleare; când vor accepta acest lucru, vor fi o ţară bogată, vor fi fericiţi în totalitate, iar eu le voi fi cel mai bun prieten. Sper că aşa va fi”, a declarat Donald Trump. Anterior, liderul de la Casa Albă a afirmat că nu vrea război cu Iranul, semnalând intenţia de a purta negocieri cu liderii de la Teheran.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială le dă democraților posibilitatea să vină cu un candidat proaspăt, capabil...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.