Ayatollahul Khamenei: Bomba atomică reprezintă ‘o ameninţare pentru omenire’

Publicat:

Bomba atomică reprezintă “o ameninţare pentru omenire”, a declarat miercuri la Teheran ayatollahul Ali Khamenei, reiterând poziţia conform căreia fabricarea şi utilizarea armei nucleare sunt contrare învăţăturilor islamului, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Chiar dacă am fi putut să o facem, am spus cu hotărâre şi curaj, în conformitate cu preceptele islamului, că nu ne vom angaja pe această cale” (a armelor nucleare), a subliniat “ghidul suprem” iranian, cu ocazia unui discurs în faţa cercetătorilor din republica islamică.


Citește și : Congresul SUA îl ameninţă pe Erdogan că va plăti ‘foarte scump’ ofensiva lansată în Siria

“Atât construirea, cât şi acumularea (de astfel de arme) sunt nocive, iar utilizarea lor este haram (interzisă de islam, n. red. AFP), absolut haram”, a insistat Khamenei, potrivit unui extras video din alocuţiune difuzat pe contul său oficial de Twitter.

Ayatollahul a afirmat în repetat rânduri, începând din 2006, că Iranul nu are nevoie de bomba atomică şi nu încearcă să o obţină, iar armele de distrugere în masă în general şi cele nucleare în particulare sunt contrare învăţăturilor islamului. Khamenei pledează în schimb cu regularitate pentru dreptul Iranului la dezvoltarea energiei nucleare în scopuri civile.

Iranul este în schimb bănuit de mai multă vreme de comunitatea internaţională – în primul rând de occidentali – că încearcă să se doteze cu arma atomică. Acordul internaţional din 2015 încheiat la Viena între Teheran şi grupul 5+1 (China, SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania) a permis republicii islamice să obţină o diminuare a sancţiunilor internaţionale împotriva sa, în schimbul reducerii drastice a programului său nuclear, cu scopul de a asigura că acesta urmăreşte exclusiv scopuri civile. SUA s-au retras însă unilateral din acest acord în 2018 şi au reinstituit sancţiuni contra Iranului, în revanşă Teheranul începând din mai să revină asupra unora din angajamentele asumate la Viena în ce priveşte programul de dezvoltare nucleară.

Citește și : Marşuri otomane acompaniază la frontieră atacurile din Siria

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.