X

Babis: Nu putem atinge neutralitatea climatică fără energie atomică

Cehia vrea ca Uniunea Europeană să-i sprijine planurile legate de energia nucleară, astfel încât ţara să poată atinge obiectivul de neutralitate climatică, a declarat joi premierul Andrej Babis, transmite dpa, potrivit agerpres.

‘Nu putem atinge neutralitatea climatică fără energie atomică’, a subliniat Babis într-o declaraţie la postul naţional de radio, înaintea plecării la summitul european de la Bruxelles, ce are pe agendă şi ajungerea la un acord în UE asupra obiectivului de neutralitate în materie de emisii de carbon până în 2050.

Citește și : Ahmet Davutoglu îşi face propriul partid în Turcia

Potrivit şefului guvernului ceh, Comisia Europeană şi Consiliul European trebuie să spună în mod clar că energia atomică este ‘curată şi negeneratoare de emisii’ de CO2.

Cehia este unul din statele membre care au ameninţat la summitul din iunie cu blocarea planului de atingere a neutralităţii climatice în UE până în 2050.

Strategia energetică a Cehiei prevede creşterea cu 50% a procentului de energie electrică produsă de centrale nucleare până în 2030, simultan cu reducerea dependenţei de combustibilii generatori de emisii de CO2.

Activiştii de mediu afirmă însă că instalaţiile nucleare din Cehia sunt vechi şi predispuse la avarii.

Premierul Babis a mai spus că doreşte acum garanţii că statele vecine nu vor bloca construirea centralelor nucleare de la Temelin şi Dukovany.

Noua Comisie Europeană îşi propune ca UE să atingă neutralitatea în materie de emisii de carbon până în 2050, prin aşa-numitul Pact ecologic.

Citește și : Trump s-a supărat că n-a fost ales el Persoana Anului 2019 şi o ironizează pe Greta Thunberg: ‘Relaxează-te, Greta! Relaxează-te!’

Programul include asistenţă pentru statele membre care vor avea nevoie de restructurarea economiei pentru atingerea acestor obiective, menţionează dpa.

Tags: Andrej BabiscehiaCO2neutralitatesummitUEuniunea europeana
Categorii: Diaspora