X

Baerbock: O piaţă regională comună, un pas important către aderarea la UE a statelor din Balcanii de vest

Statele din Balcanii de vest vor să creeze o piaţă regională comună şi să facă astfel un pas important către aderarea la Uniunea Europeană (UE), a afirmat vineri ministrul german de externe Annalena Baerbock, la o reuniune la Berlin cu omologii săi balcanici, transmite dpa, potrivit agerpres.

În cadrul acestei pieţe comune, locuitorii din regiune vor putea trece graniţele cu cartea de identitate în loc de paşaport, iar diplomele universitare şi calificările profesionale vor fi recunoscute reciproc, a precizat Baerbock.

Citește și : Ţările baltice cer un tribunal special pentru crimele comise de Rusia împotriva Ucrainei

Astfel “le faceţi viaţa mai uşoară propriilor cetăţeni şi ajutaţi companiile să susţină comerţul şi creşterea economică în întreaga regiune”, a declarat ea.

“Vă felicit pentru această realizare”, a adăugat şefa diplomaţiei germane.

Acordul privind piaţa comună urmează să fie semnat la summitul şefilor de stat şi de guvern din Balcanii de vest programat pentru 3 noiembrie la Berlin.

Annalena Baerbock a îndemnat guvernele statelor din Balcanii de vest să “aplice fără întârziere toate măsurile necesare pentru a se asigura că acordurile vor fi semnate aşa cum este prevăzut”.

La reuniunea miniştrilor de externe desfăşurată în aşa-numitul format “Procesul de la Berlin” s-a discutat de asemenea, între altele, despre securitatea energetică pe fondul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, despre securitatea informatică şi despre agenda ecologică comună.

Statele Balcanilor de vest sunt Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Serbia. Au fost reprezentate de asemenea la nivel de miniştri de externe Bulgaria, Grecia, Austria, Croaţia, Slovenia şi Republica Cehă.

Citește și : Macron şi Scholz reconciliaţi la Bruxelles

Ţărilor din Balcanii de vest li s-a promis aderarea la UE în 2003, dar de atunci s-au făcut doar puţine progrese, iar procesul de integrare stagnează.

Formatul “Procesul de la Berlin” a fost lansat de fostul cancelar german Angela Merkel în 2014, la prima conferinţă cu Balcanii de vest la Berlin, şi vizează accelerarea apropierii acestor state de UE.

Tags: Annalena BaerbockBalcanii de vestUE
Categorii: Diaspora