Bahmut, din ce în ce mai încercuit de forţele ruse; luptele se dau deja în cartierele din zona de nord a oraşului

Publicat:

Rusia a continuat să facă mici progrese în tentativa de a încercui oraşul asediat Bahmut, în estul Ucrainei, potrivit unui buletin actualizat publicat duminică de Ministerul britanic al Apărării şi citat de dpa. În acelaşi timp, patronul Grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin susţine că luptele se dau deja în cartierele din zona de nord a oraşului, potrivit AFP, potrivit agerpres.  

Cele două drumuri principale de acces spre acest oraş din regiunea Doneţk se află acum sub ameninţarea directă a bombardamentelor ruseşti, iar o altă rută este controlată de mercenari Wagner.


Citește și : SUA au doborât balonul chinez (media)

“Chiar dacă rămân mai multe rute alternative de aprovizionare a forţelor ucrainene, Bahmut este din ce în ce mai izolat”, menţionează ministerul britanic, care publică zilnic actualizări privind evoluţia războiului împotriva Ucrainei de la începutul acestuia, la sfârşitul lunii februarie a anului trecut.

Actualizările britanice sunt respinse de Kremlin, care le califică drept propagandă, notează dpa.

În ultimul schimb de prizonieri între Ucraina şi Rusia, Kievul a primit trupurile a doi britanici ucişi în timpul unei misiuni umanitare.

“Am reuşit să obţinem corpurile a doi voluntari străini morţi”, a indicat şeful cancelariei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak, pe canalul său de Telegram duminică.

Cei doi britanici, de 28 şi respectiv de 48 de ani, ajutaseră la evacuarea civililor din Soledar, în estul Ucrainei, potrivit Ministerului britanic de Externe.

Soledar a fost cucerit de forţele ruse după o perioadă îndelungată de lupte înverşunate.

Iermak a postat şi un videoclip şi fotografii cu cei 116 de prizonieri ucraineni care au fost eliberaţi.

“Îi aducem pe toţi înapoi”, afirmă acesta în postarea sa în urma celui mai mare schimb de prizonieri de la începutul anului.

În urma acestui schimb, Rusia a primit 63 de prizonieri din partea ucraineană.

Ucraina şi Rusia au făcut schimb de prizonieri în mod repetat de la începutul războiului.

Potrivit preşedintelui Volodimir Zelenski, Ucraina a reuşit până acum să elibereze din captivitatea rusă 1.762 de cetăţeni ucraineni.

“Lupte crâncene” se desfăşurat duminică în cartierele nordice ale oraşului Bahmut, punct fierbinte al frontului în estul Ucrainei, unde preşedintele Volodimir Zelenski a recunoscut o situaţie care “se complică” în faţa trupelor Moscovei, relatează la rândul său France Presse.

Armata rusă, sprijinită de mercenarii Grupului Wagner, încearcă din vară să cucerească acest oraş din estul Ucrainei, distrus în mare parte şi transformat în fortăreaţă, unde cele două tabere se confruntă cu pierderi grele.

Moscova a obţinut mici câştiguri teritoriale în ultimele săptămâni în zonă, cu speranţa de a sparge apărarea ucraineană la Bahmut, capturând în special oraşul Soledar la nord şi, mai recent, satul Blagodatne.

“Lupte crâncene au loc în cartierele din nordul Bahmut, pentru fiecare stradă, pentru fiecare imobil, pentru fiecare casă a scărilor”, a indicat duminică patronul grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, ai cărui oameni sunt în prima linie.

“Forţele armate ucrainene nu bat în retragere. Ele se bat până la ultimul om”, a declarat Prigojin, citat de serviciul său de presă pe Telegram.

Statul Major ucrainean a confirmat, fără să detalieze, lupte şi bombardamente care continuă în mai multe puncte din estul ţării, unde cel puţin patru civili au fost ucişi şi 11 răniţi în ultimele 24 de ore, conform autorităţilor regionale.

Cinci persoane au fost rănite de asemenea în două atacuri ruseşti asupra centrului Harkovului, al doilea oraş ca mărime al ţării, care au lovit imobile rezidenţiale şi o instituţie de învăţământ superioară, potrivit şefului administraţiei militare regionale din Harkov, Oleg Sinegubov.

Citește și : Iranul îl critică pe directorul AIEA, Rafael Grossi

Situaţia este la fel de complicată la Vugledar, unde trupele ruse sunt în ofensivă şi la Liman, oraş cucerit de la ruşi în cursul unei contraofensive ucrainene în 2022. “Ocupanţii îşi mobilizează din ce în ce mai mult forţele pentru a ne sparge apărarea”, a spus Volodimir Zelenski.

Pe fondul nenumăratelor informaţii privind o nouă ofensivă de anvergură a Rusiei odată cu apropierea unui an de la declanşarea invaziei, Kievul aşteaptă cu nerăbdarea livrarea armelor promise de ţările occidentale şi în special a tancurilor grele şi a rachetelor cu rază lungă de acţiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peskov: Moscova este pregătită să poarte negocieri cu Ucraina chiar dacă Zelenski este la putere

Peskov: Moscova este pregătită să poarte negocieri cu Ucraina chiar dacă Zelenski este la putere Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis joi,...

Kievul afirmă că a destructurat o celulă a FSB care plănuia sabotaje în Ucraina, Polonia și țările baltice

Kievul afirmă că a destructurat o celulă a FSB care plănuia sabotaje în Ucraina, Polonia și țările baltice Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat...

Un grup neonazist rus revendică asasinarea fostei deputate ucrainene Irina Farion

Un grup neonazist rus revendică asasinarea fostei deputate ucrainene Irina Farion Un manifest publicat pe un canal Telegram asociat unui grup neonazist rus şi semnat...

Armata română a găsit resturi de dronă într-o localitate din Delta Dunării

Armata română a găsit resturi de dronă într-o localitate din Delta Dunării Ministerul Apărării Naționale a confirmat joi că a găsit resturi provenind de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.