X

Baletul ‘Nureev’ de Kirill Serebrennikov, cenzurat la Teatrul Bolşoi pentru că face ‘propagandă valorilor sexuale netradiţionale’

Celebrul Teatru Bolşoi din Moscova a anunţat miercuri că va retrage din repertoriul său spectacolul de balet “Nureev”, pus în scenă de Kirill Serebrennikov, acuzat că face “propagandă valorilor sexuale netradiţionale”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Acest spectacol dedicat balerinului sovietic Rudolf Nureev a stârnit deja furia autorităţilor ruse în momentul premierei sale în 2017, pe când regizorul Kirill Serebrennikov era vizat pentru acuzaţii de deturnare de fonduri.

Citește și : Kim Jong Un ordonă lansarea primului satelit nord-coreean de spionaj

Spectacolul de balet “Nureev” a fost jucat ultima dată în ianuarie 2021, cu mai bine de un an înainte de începerea ofensivei ruse în Ucraina, potrivit Teatrului Bolşoi.

“Spectacolul Nureev este retras din repertoriu din cauza legii (…) privind propaganda valorilor netradiţionale”, a explicat directorul teatrului, Vladimir Urin, citat de serviciul său de presă.

La sfârşitul anului 2022, Rusia şi-a înăsprit legislaţia anti-LGBT, adoptată în 2013: interzicând iniţial “propaganda LGBT” în rândul minorilor, ea interzice acum “promovarea relaţiilor sexuale netradiţionale” în rândul întregului public prin intermediul mass-media, pe internet, în cărţi, filme şi alte producţii culturale.

Director al Baletului Operei Naţionale din Paris în perioada 1983-1989, Rudolf Nureev a marcat istoria dansului prin coregrafiile sale. El nu şi-a ascuns niciodată homosexualitatea.

În iulie 2017, la premiera baletului la Teatrul Bolşoi, pe scenă urma să apară o fotografie cu Nureev gol, însă spectacolul a fost anulat în ultimul moment, motivul oficial fiind cel al lipsei de pregătire a artiştilor.

Presa a invocat apoi presiuni din partea autorităţilor, ostile evocării homosexualităţii dansatorului.

Premiera baletului “Nureev” a avut loc în cele din urmă pe 10 decembrie 2017, însă fără regizorul său Kirill Serebrennikov, aflat în arest la domiciliu la Moscova, sub acuzaţia de deturnare de fonduri publice, acuzaţie descrisă de acesta drept “absurdă”.

Citește și : Imperiul post-imperial

Demis din funcţia de director al Centrului Gogol din capitala Rusiei, la câteva luni după ce a fost condamnat în acest dosar, denunţat de susţinătorii săi ca fiind o pedeapsă din partea puterii pentru luările sale de poziţie, Kirill Serebrennikov, artist recunoscut în Europa, trăieşte în prezent în exil în străinătate.

Tags: BolşoiKirill SerebrennikovmoscovaRudolf Nureev
Categorii: Diaspora