Balonul “Trump baby” ar putea fi transferat în SUA, susțin militanții anti-Trump

Publicat:

Balonul “Trump baby”, reprezentându-l pe preşedintele SUA Donald Trump sub formă de bebeluş uriaş şi care a “planat” deasupra Londrei săptămâna trecută, cu prilejul turneului european al liderului de la Casa Albă, ar putea fi transferat în statul american New Jersey, relatează luni agenţia Reuters, conform agerpres.

Militanţii anti-Trump au anunţat că până luni la prânz strânseseră 8000 de dolari din donaţii, cu mult peste cei 4500 de care afirmau că au nevoie pentru ca “bebeluşul” portocaliu, cu păr blond şi scutece, să ajungă la Bedminster, în New Jersey, unde se află Trump National Golf Club, vizitat cu regularitate de preşedinte.


Citește și : Putin califică drept „reuşite” şi „utile” discuţiile purtate cu Trump; Trump: o „zi foarte constructivă”

Organizatorul Didier Jiminez Castro şi-a exprimat speranţa ca balonul să încurajeze voturile în favoarea candidaţilor democraţi, la alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie pentru Congresul SUA.

El a menţionat că se aşteaptă ca Trump Baby să ajungă la Bedminster, situat la circa 56 km vest de New York, la jumătatea lunii august.

Un responsabil al municipalităţii din Bedminster a declarat pentru Reuters că pe plan local nu se cer autorizaţii pentru lansarea de baloane. Administraţia federală a aviaţiei instituie însă restricţii de survol la Bedminster în timpul vizitelor preşedintelui.

Citește și : Salvini: Singura soluţie la criza migraţiei în Europa este retrimiterea migranților către locurile de unde vin

În timpul primei sale vizite oficiale în Marea Britanie, la sfârşitul săptămânii trecute, Trump a mărturisit că a preferat să evite Londra pentru că balonul şi manifestanţii l-au făcut să nu se simtă binevenit.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum va fi vremea în weekend. Prognoza meteo pentru sâmbătă şi duminică

Cum va fi vremea în weekend. Prognoza meteo pentru sâmbătă şi duminică Vremea va fi relativ frumoasă în acest weekend, fără precipitații esențiale, anunță meteorologii....

Târguri cu mărfuri ale producătorilor autohtoni vor fi organizate în weekend în capitală. Care sunt adresele

Târguri cu mărfuri ale producătorilor autohtoni vor fi organizate în weekend în capitală. Care sunt adresele Primăria Municipiului Chișinău informează că în weekendul: 20 -...

O pană informatică uriaşă mondială paralizează numeroase întreprinderi în întreaga lume

O pană informatică uriaşă mondială paralizează numeroase întreprinderi în întreaga lume O pană informatică paraliza vineri numeroase întreprinderi în întreaga lume, iar gigantul american al...

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a anunțat data audierilor privind sancțiunile impuse lui Ilan Șor

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a anunțat data audierilor privind sancțiunile impuse lui Ilan Șor Anul trecut, reprezentanții legali ai lui Ilan Șor au...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.