X

Banca Angliei: Producerea unui Brexit fără acord generează ‘riscuri semnificative’ pentru economia britanică

Producerea unui Brexit fără niciun acord generează “riscuri semnificative” pentru economia Marii Britanii, a avertizat vineri Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, potrivit agerpres.

“Există riscuri semnificative în eventualitatea lipsei unui acord. Când sunt schimbări majore, este bine întotdeauna să fie o perioadă de tranziţie”, a declarat Mark Carney, citat de revista The Economist şi de agenţia Reuters.

Citește și : Macron, gest de reconciliere cu jurnaliștii: nu va desfiinţa sala presei din Palatul Elysee

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia.

Tags: acordBanca Anglieibrexitirlanda de nordlondraTheresa Mayuniunea europeana
Categorii: Diaspora