Banca Mondială: Majorările ratelor dobânzilor ar putea declanşa o recesiune globală în 2023

Publicat:

Majorările ratelor dobânzilor de către băncile centrale din întreaga lume ar putea declanşa o recesiune globală în 2023, a avertizat Banca Mondială, transmite BBC, potrivit agerpres.

Instituţia financiară internaţională a atras atenţia că băncile centrale au majorat dobânzile “cu un grad de sincronizare care nu a mai fost văzut în ultimele cinci decenii”, pentru a răspunde creşterii preţurilor, dar majorarea ratelor face împrumuturile mai costisitoare, ceea ce poate încetini creşterea economică. De asemenea, majorările dobânzilor, care vor continua probabil şi în 2023, ar putea să nu fie suficiente pentru a readuce inflaţia la nivelul de dinaintea pandemiei.


Citeşte şi: Armata ucraineană a descoperit o groapă comună la Izium – FOTO – Black News

Avertismentul Băncii Mondiale vine înaintea şedinţelor de politică monetară ale Rezervei Federale a SUA (Fed) şi ale Băncii Angliei (BoE), care ar urma să majoreze dobânzile-cheie. Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană a decis să majoreze dobânda de referinţă cu 0,75%, cea mai mare creştere a costului creditului decisă vreodată de instituţia de la Frankfurt, în contextul exploziei inflaţiei în zona euro.

“Consiliul guvernatorilor a decis să majoreze cu 75 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. În consecinţă, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor creşte la 1,25%, 1,50%, respectiv 0,75%”, se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii Consiliului guvernatorilor BCE.

Economia mondială se confruntă cu cea mai profundă încetinire, după redresarea în urma recesiunii din 1970, încrederea consumatorilor a scăzut mai mult decât în precedentele recesiuni globale, iar “cele mai mari trei economii globale – SUA, China şi zona euro – încetinesc semnificativ. “În aceste condiţii, chiar şi o lovitură moderată la adresa economiei globale în 2023 ar putea duce la recesiune”, se arată într-un studiu publicat de Banca Mondială.

Instituţia a solicitat băncilor centrale să-şi coordoneze acţiunile şi “să comunice clar deciziile”, pentru “a reduce gradul de înăsprire al politicii monetare necesar”.

“Creşterea economiei mondiale încetineşte semnificativ, iar continuarea acestei tendinţe va provoca probabil recesiune în multe ţări”, a declarat preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, care şi-a exprimat îngrijorarea că aceste tendinţe vor persista, cu consecinţe devastatoare pentru piaţa emergentă şi ţările în curs de dezvoltare.

Oficialul a apreciat că autorităţile ar trebui să se concentreze pe majorarea producţiei, nu pe reducerea consumului, să ia măsuri pentru a majora investiţiile şi productivitatea.

Citeşte şi: Ursula von der Leyen vrea să-l vadă pe Putin JUDECAT pentru crime de război – Black News

Dacă perturbările din lanţurile de aprovizionare şi presiunile asupra pieţei forţei de muncă se diminuează, rata inflaţiei globale de bază, excluzând energia, s-ar putea situa la aproximativ 5% în 2023, aproape dublu faţă de media din ultimii cinci ani înaintea pandemiei.

Pentru a reduce inflaţia, băncile centrale ar trebui să majoreze dobânzile cu încă două puncte procentuale, dar o asemenea creştere, alături de turbulenţele de pe pieţele financiare, ar încetini avansul economiei mondiale la 0,5% în 2023, sau o contractare de 0,4% exprimată pe cap de locuitor, ceea ce ar corespunde definiţiei tehnice a unei recesiuni globale, se arată în studiul publicat de Banca Mondială. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prima misiune a pompierilor moldoveni în Grecia

Prima misiune a pompierilor moldoveni în Grecia Echipa pompierilor moldoveni detașată în Republica Elenă a intervenit în prima misiune la lichidarea unui incendiu de...

METEO// Vreme caldă și ploi cu descărcări electrice

METEO// Vreme caldă și ploi cu descărcări electrice Vremea se menține, în continuare, destul de caldă, însă, sunt preconizate și ploi. Citește și: Bani din fondul...

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25 În primele două săptămâni din sezonul 2024/25, Uniunea...

Evenimentele Zilei de 18 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 18 iulie în Istorie   18 iulie este a 199-a zi a calendarului gregorian și a 200-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.