Bangladeshul introduce pedeapsa cu moartea pentru violatori

Publicat:

Guvernul din Bangladesh a aprobat luni propunerea de instituire a pedepsei capitale împotriva violatorilor, o decizie luată pe fondul protestelor la scară naţională în urma unei serii de violuri colective şi atacuri sexuale, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Bangladesh se confruntă în ultimii ani cu o creştere a infracţiunilor sexuale, numai între lunile ianuarie şi septembrie fiind raportate aproape 1.000 de incidente. În peste o cincime din aceste cazuri a fost vorba despre violuri în grup, potrivit asociaţiei pentru apărarea drepturilor omului Ain-o-Salish Kendra.


Citește și: Turcia retrimite o navă de explorare în Mediterana de Est

Experţi sunt însă de părere că înăsprirea pedepselor nu va fi suficientă şi că autorităţile trebuie să ia măsuri urgente împotriva problemelor sistemice din procesele pentru viol şi împotriva ratei extreme de scăzute de condamnări.

Activiştii pun înmulţirea agresiunilor pe seama unei culturi a impunităţii şi protecţiei de care beneficiază, din motive politice, unii suspecţi.

Într-o declaraţie pentru Reuters, ministrul justiţiei Anisul Huq a precizat luni că guvernul condus de premierul Sheikh Hasina a aprobat propunerea ca pedeapsa maximală pentru viol să fie cea capitală.

‘Legea trebuia amendată rapid. Cabinetul a adoptat un decret ce va fi promulgat mâine, cu aprobarea preşedintelui, dat fiind că parlamentul nu se află acum în sesiune’, a afirmat el.

Cel mai recent val de furie naţională a fost declanşat de o filmare în care un grup de bărbaţi au dezbrăcat şi agresat o femeie timp de aproape o jumătate de oră, în districtul Noakhali.

O anchetă a unui organism independent, Comisia naţională pentru drepturile omului, a scos la iveală că femeia fusese violată în mod repetat şi terorizată cu arma de unul din bărbaţii din grup de-a lungul ultimului an.

‘Fără milă faţă de violatori’, au strigat protestatarii adunaţi în capitala Dacca şi în alte localităţi. Mulţi manifestanţi, printre care femei şi studenţi, purtau pancarte cu mesaje precum ‘Opriţi cultura violului’.

Citește și: Masca devine OBLIGATORIE în toate spațiile publice din Slovacia

În Bangladesh, multe violuri rămân neraportate întrucât femeile se tem că vor fi stigmatizate.

În plus, chiar dacă victimele atacurilor sexuale depun plângere, făptaşii sunt foarte rar inculpaţi, după anchete care durează mulţi ani, iar procentul celor condamnaţi este foarte scăzut.

În 2013, o anchetă întreprinsă de ONU a arătat că, dintre bărbaţii din Bangladesh care au recunoscut că au comis viol, 88% dintre cei din mediul rural şi 95% dintre orăşeni au spus că nu au suferit niciun fel de consecinţe penale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parisul a fost îngrădit cu 44.000 de garduri. Circulația e deja un calvar, iar de joi se complică

Parisul a fost îngrădit cu 44.000 de garduri. Circulația e deja un calvar, iar de joi se complică Zeci de mii de bariere au fost...

Delegaţia AUR, împotriva rezoluţiei PE privind sprijinul european pentru Ucraina

Delegaţia AUR, împotriva rezoluţiei PE privind sprijinul european pentru Ucraina Delegaţia AUR din Parlamentul European s-a poziţionat împotriva rezoluţiei privind sprijinul UE pentru Ucraina, adoptată...

Biden cere interzicerea puştii de asalt semiautomate de tip AR-15, folosită în tentativa de asasinare a lui Trump

Biden cere interzicerea puştii de asalt semiautomate de tip AR-15, folosită în tentativa de asasinare a lui Trump Preşedintele american Joe Biden cere interzicerea tipului...

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat În...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.