Barack Obama : Coreea de Nord reprezintă “o ameninţare reală”

Coreea de Nord reprezintă “o ameninţare reală”, împotriva căreia singurul remediu îl constituie cooperarea internaţională, a estimat duminică fostul preşedinte american Barack Obama în timpul unei vizite în Japonia, informează duminică AFP, potrivit agerpres.

Obama a declarat, de asemenea, că Washingtonul ar trebui să asigure prezenţa de sisteme de apărare antirachetă, pentru a proteja regiunea în faţa unor eventuale atacuri balistice nord-coreene.

Citește și : Sute de mii de americani au manifestat împotriva armelor de foc

“Coreea de Nord este o adevărată ameninţare”, a declarat Obama într-un discurs susţinut la Tokyo. Ea a iniţiat un program de armamente şi de transportare a acestor armamente “care constituie o ameninţare semnificativă nu doar pentru regiune, ci şi pentru întreaga lume”, a adăugat fostul preşedinte al SUA.

“Deocamdată, nu am avut progresul pe care l-am fi putut dori. Însă este important de recunoscut că de una singură nicio ţară nu va putea rezolva această problemă la fel de eficient ca în cazul în care am conlucra cu toţii”, a subliniat fostul lider de la Casa Albă.

Coreea de Nord este “o ţară atât de departe de norma internaţională şi atât de deconectată de restul lumii”, încât este foarte complicat să se facă presiune asupra ei, a mai spus Obama.

În timpul preşedinţiei lui Obama, Washingtonul a urmat o politică de “răbdare strategică” faţă de Phenian, în speranţa că sancţiunile îl vor face să adopte o atitudine raţională şi îl vor forţa să renunţe la ambiţiile sale nucleare. Însă, în timpul acestei perioade, progresele realizate de Coreea de Nord în ceea ce priveşte bombele nucleare şi rachetele balistice au demonstrat în mod clar ineficienţa politicii sancţiunilor.

Barack Obama efectuează un turneu în Asia, turneu care l-a dus deja în Singapore, Noua Zeelandă şi Australia.

Citește și : Atac puternic al armatei israeliene în Gaza împotriva unor instalații militare ale Hamas

This post was last modified on 25/03/2018 12:14 12:14

Tags: amenintareCasa AlbaCoreea de NordObamarachetele balisticeSUAtokyo
Categorii: Știrile zilei