Barack Obama va susţine un discurs pe 3 mai la Berlin

Publicat:

Fostul preşedinte american Barack Obama este aşteptat pe 3 mai la Berlin, unde va susţine o alocuţiune în cadrul unui turneu european, a relatat luni cotidianul german Tagesspiegel, în calitate de coorganizator, informează dpa, potrivit agerpres.  

Evenimentul va avea loc pe arena Mercedes-Benz din capitala germană, care are o capacitate de 17.000 de locuri, iar biletele costă între 83 de euro şi 550 de euro.


Citește și : Putin elogiază relaţiile ruso-chineze şi dorinţa Beijingului de a juca un rol constructiv în criza ucraineană

Fostul preşedinte acum în vârstă de 61 de ani va vorbi despre “puterea leadershipului, o societate egală şi responsabilitatea noastră a tuturor în faţa acestor vremuri fără precedent”, potrivit site-ului Mercedes-Benz Arena.

Anterior, pe 29 aprilie şi 1 mai, fostul preşedinte american se va afla la Zurich şi respectiv Amsterdam, mai menţionează Tagesspiegel.

Barack Obama, cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, s-a aflat la Casa Albă din 2009 până în 2017, când, după al doilea şi ultimul mandat posibil, a fost succedat de Donald Trump.

În cursul campaniei sale electorale din 2008, Obama a ţinut un celebru discurs în faţa a circa 200.000 de oameni, la Coloana Victoriei, tot din Berlin, unde a vorbit ulterior şi ca preşedinte în 2013, în faţa Porţii Brandenburg, aminteşte dpa.

Citește și : Netanyahu face un pas înapoi şi atenuează planul de reformă a justiţiei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 8 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 8 iulie în Istorie 8 iulie este a 189-a zi a calendarului gregorian și a 190-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 8 iulie 2024

Horoscop 8 iulie 2024 Astrologii vin cu veşti bune pentru unii nativi. Pentru Peşti este o perioadă perfectă pentru a intra în noi relaţii,...

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: ‘Cu românii nu se poate face nimic’

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: 'Cu românii nu se poate face nimic' Adolf Hitler, cunoscutul dictator german, considera armata română aproape...

VIDEO – ‘Supacell’, serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix

VIDEO - 'Supacell', serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix „Supacell”, noul serial britanic pe Netflix, a captat rapid...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.