X

Barbara Bush, mamă şi soţie de preşedinte, trece pe îngrijiri paliative

Barbara Bush, soţia fostului preşedinte american George H. W. Bush şi mama fostului preşedinte George W. Bush şi a cărei stare de sănătate este “în declin”, a decis să îşi oprească tratamentul medical şi să recurgă la îngrijiri paliative, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al soţului său, informează AFP, potrivit agerpres.

“După o serie recentă de spitalizări şi după ce şi-a consultat familia şi medicii, doamna Bush, în vârstă de 92 de ani, a decis să nu îşi mai continue tratamentul medical şi se va concentra, în schimb, pe îngrijiri paliative”, a precizat Jim McGrath într-un comunicat.

Citeşte şi: După bombardarea Siriei, experţii internaţionali verifică folosirea armelor chimice

“Barbara Bush a dat dovadă de o tărie de neclintit în faţa sănătăţii sale în declin, nefiind îngrijorată pentru ea – datorită credinţei sale statornice -, ci pentru ceilalţi”, a adăugat el.

Barbara Pierce s-a născut în iunie 1925 în statul New York. Ea l-a întâlnit pe George H. W. Bush la 16 ani, iar peste trei ani cei doi s-au căsătorit. Au împreună şase copii, printre care George W. Bush, preşedinte al SUA între 2001 şi 2009, şi Jeb Bush, guvernator de Florida între 1999 şi 2007 şi candidat – fără succes – la alegerile primare republicane pentru Casa Albă în 2016.

George H. W. Bush s-a aflat la conducerea SUA între 1989 şi 1993. 

Citeşte şi: James Comey ‘îl desfiinţează’ pe Trump: ‘Este INAPT moral să fie preşedintele SUA’

Tags: Barbara BushGeorge H.W. BushGeorge W.BushSUA
Categorii: Știrile zilei