X

Un bărbat fără adăpost a recunoscut că a furat de la victimele atentatului de la Manchester

Un bărbat fără adăpost a recunoscut miercuri în faţa justiţiei britanice că a furat o poşetă şi un telefon mobil aparţinând unor victime ale atentatului de la Manchester cărora pretindea că le-a venit în ajutor, informează AFP.

Chris Parker, în vârstă de 33 de ani, a pledat “vinovat” în legătură cu două capete de acuzare pentru furt şi unul pentru fraudă, în faţa tribunalului din Manchester, în nord-vestul Angliei, conform agerpres .

Imagini suprinse de camere de supraveghere, difuzate în sală, l-au arătat în timp ce umbla printre victimele atentatului sinucigaş în care au murit 22 de oameni, la 22 mai 2017, la Manchester Arena, la ieşirea de la un concert al cântăreţei americane Ariana Grande.

Citește și : Norvegia SUSPENDĂ exportul de arme în Arabia Saudită

Acuzarea a susţinut că bărbatul a oferit în mod cert “un ajutor limitat” răniţilor, dar că a profitat pentru a comite furturi.

Chris Parker s-a dus de mai multe ori lângă Pauline Healey, care fusese rănită în explozie şi a cărei nepoată de 14 ani zăcea muribundă nu departe, ca în final să se aplece asupra ei, luându-i geanta şi furându-i portofelul. Câteva ore mai târziu, el a folosit cardul ei bancar într-un restaurant McDonald’s din oraş.

De asemenea, bărbatul a recunoscut că a furat telefonul mobil al unei alte victime, care nu poate fi numită din motive legale.

Tribunalul se va pronunţa la 30 ianuarie asupra vinovăţiei lui Chris Parker, care va sta până atunci în detenţie.

Chris Parker, care se ducea în mod regulat pe lângă sala de concert pentru a cerşi, a fost iniţial ridicat în slăvi pentru curajul lui, după ce a povestit că a sărit în ajutorul victimelor imediat după atentat.

Tags: atentatbarbatcamere de supravegheremanchestervictime
Categorii: Diaspora