Bărbat judecat după ce și-a decapitat tatăl și a postat înregistrarea crimei pe YouTube

Un bărbat din Statele Unite este judecat după ce și-a decapitat tatăl și a postat un filmuleț cu înregistrarea crimei pe YouTube, informează marți AFP.

Un proces a început luni în Pennsylvania, unde Justin D. Mohn, un american în vârstă de 33 de ani, este judecat pentru uciderea tatălui său. Acesta și-ar fi decapitat tatăl și i-ar fi afișat capul într-un videoclip de 14 minute postat pe YouTube. Evenimentele au avut loc în ianuarie 2024 în orășelul Levittown, potrivit Associated Press, potrivit stiripesurse.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

Acuzatul riscă închisoarea pe viață. Potrivit poliției, acesta este acuzat de crimă de gradul întâi, abuz asupra unui cadavru, amenințări teroriste și deținerea unui dispozitiv în scopuri criminale.

Mama lui Justin Mohn a fost cea care a descoperit scena din baie: corpul decapitat al soțului ei, Michael F. Mohn, în vârstă 68 de ani. Alertată, poliția a găsit în cadă un cuțit mare de bucătărie și o macetă. Capul victimei era ascuns într-o pungă de plastic plasată într-o oală într-un dormitor al locuinței familiei.

Justin Mohn a înregistrat un videoclip în care apare ținând capul tatălui său în mâini, pe care l-a postat apoi pe YouTube. În timpul videoclipului de 14 minute, el a făcut declarații delirante, descriindu-se pe sine ca un Mesia și făcând apel deschis la violență împotriva oficialilor federali și a guvernului SUA.

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

„Acum se află în iad pentru eternitate ca trădător al țării sale”, a spus el despre tatăl său, Michael Mohn, care a fost inginer în cadrul secției de geo-mediu a U.S. Army Corps.

Videoclipul, vizionat de peste 20.000 de ori, a rămas online timp de aproape șase ore pe YouTube înainte de a fi șters. Acesta s-a răspândit și pe platforma X, unde a rămas accesibil cel puțin șapte ore.

This post was last modified on 09/07/2025 15:46 15:46

Tags: Youtube
Diverse