Bărbaţii au revenit la cursuri în universităţile afgane, femeile nu

Publicat:

Bărbaţii au revenit la cursuri luni în universităţile afgane redeschise după lunga vacanţă de iarnă, spre deosebire de femei, cărora regimul taliban nu le dă voie să studieze, informează AFP, potrivit agerpres

Interdicţia privind accesul femeilor la învăţământul universitar este una dintre nenumăratele restricţii ale drepturile femeilor adoptate de talibani de la revenirea lor la putere în august 2021. Decizia a stârnit un val de condamnări în întreaga lume, inclusiv în ţările musulmane.


Citește și : Biden: Trebuie să cunoaştem istoria americană, ‘binele, dar şi răul’

“Mă simt ca o fiinţă umană inferioară”, a declarat indignată Negah Khan, până de curând studentă la o universitate din estul Afganistanului, în timp ce mii de colegi de-ai săi se întorceau luni pe băncile universităţilor.

“Dacă fetele şi femeile afgane sunt educate, ele nu vor accepta niciodată un guvern care exploatează islamul şi Coranul. Ele îşi vor apăra drepturile… de asta se teme guvernul’, subliniază Waheeda Durrani, care a fost nevoită să renunţe la studiile de jurnalism în Herat (vest).

La sfârşitul lunii decembrie 2022, ministrul învăţământului superior a anunţat că universităţile vor fi închise pentru femei, pe motiv că studentele nu respectă cerinţa de a purta vălul care le acoperă în întregime corpul şi faţa şi nu sunt întotdeauna acompaniate de un “mahram”, un însoţitor bărbat din familia lor, aşa cum li s-a cerut.

Universităţile adoptaseră deja noi reguli după revenirea talibanilor la putere, în special destinate separării fetelor de băieţi în timpul orelor de clasă.

Astfel, femeile puteau fi instruite doar de profesori de acelaşi sex sau de bărbaţi în vârstă.

“Mă doare să văd că mii de fete sunt private de educaţie în aceste zile”, a declarat Mohammad Haseeb Habibzadah, student la informatică în Herat.

Ejatullah Nejati, student la inginerie la prestigioasa Universitate din Kabul, consideră că accesul femeilor la educaţie este un drept fundamental.

“Chiar dacă ele frecventează cursurile în alte zile (decât băieţii), nu este o problemă. Ele au dreptul la educaţie şi acest drept ar trebui să li se acorde”, a insistat tânărul în timp ce se întorcea în campus.

În interiorul universităţii private Rana, din capitală, afişe care explicau cum trebuie să fie îmbrăcate femeile atârnau încă pe coridoare, în timp ce câţiva studenţi luaseră loc în sălile pe jumătate goale, au constatat reporterii AFP.

Într-o scrisoare postată pe reţelele de socializare, studentele au cerut colegilor şi profesorilor să “boicoteze” cursurile în semn de solidaritate.

Mai mulţi oficiali talibani au declarat că interdicţia privind accesul femeilor la învăţământul universitar este doar una temporară, dar nu au precizat când va fi ea ridicată. De asemenea, şcolile secundare pentru fete au fost închise de talibani de un an şi jumătate.

Autorităţile au oferit numeroase scuze pentru a justifica această închidere, argumentând că nu sunt suficienţi profesori sau bani, sau că şcolile se vor redeschide după ce va fi elaborat un curriculum islamic.

În realitate, unii oficiali talibani recunosc că liderul lor suprem, Hibatullah Akhundzada, şi clericii ultraconservatori care îl consiliază rămân profund sceptici în ceea ce priveşte educaţia modernă.

Interdicţia de a studia a venit ca un şoc pentru femeile afgane care, cu mai puţin de trei luni înainte, trecuseră examenele de admitere la universitate.

Raportorul special pentru situaţia drepturilor omului în Afganistan, Richard Bennett, a denunţat luni, într-un comunicat, “politica intenţionată şi calculată” a talibanilor care constă în “respingerea drepturilor fundamentale ale femeilor şi fetelor şi în ştergerea lor din viaţa publică”.

În pofida promisiunilor de a fi mai flexibili, talibanii au revenit la interpretarea rigoristă a islamului care a marcat prima lor perioadă la putere (1996-2001), sporind măsurile represive împotriva femeilor.

Citește și : Taiwanul avertizează cu privire la ‘intrarea bruscă’ a armatei chineze în apropierea insulei

Femeile au fost excluse din numeroase locuri de muncă publice sau sunt plătite mizerabil pentru a sta acasă. Nu li se permite să călătorească fără a fi acompaniate de o rudă de sex masculin şi trebuie să se acopere complet atunci când îşi părăsesc locuinţele.

În noiembrie, talibanii le-au interzis, de asemenea, femeilor să intre în parcuri, grădini, săli de sport şi băi publice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: ‘Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului’

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: 'Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului' Judecătoarea...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.