X

Bărbatul arestat după ce a intrat într-o bază a forţelor aeriene americane din Mildenhal suferă de probleme psihice

Bărbatul în vârstă de 44 de ani care a fost arestat după ce a intrat, luni, într-o bază a forţelor aeriene americane din Mildenhall, în comitatul Suffolk din estul Angliei, suferea de probleme psihice, relatează DPA.

”Poliţia poate confirma că un britanic în vârstă de 44 de ani a fost arestat în legătură cu incidentul de la baza Mildenhall în baza paragrafului 136 din Legea privind sănătatea mintală”, a anunţat poliţia din Suffolk, potrivit agerpres .

Bărbatul a fost arestat în baza suspiciunilor de contravenţie penală şi daune după ce gărzi militare americane au deschis focul şi apoi l-au reţinut când acesta a forţat intrarea la un punct de control. Poliţia a exclus o motivaţie teroristă a acestei acţiuni.

Citește și : Poliţia britanică a arestat patru bărbaţi suspectaţi că plănuiau atentate teroriste

Poliţia din comitatul Suffolk, din estul Angliei, a anunţat luni pe Twitter că a răspuns la un “incident semnificativ” la baza forţelor aeriene din Mildenhall, cerând publicului să evite zona.

Baza Mildenhall, folosită de SUA, găzduieşte circa 3.100 de militari americani şi 3.000 de membri ai familiilor acestora. Anul trecut guvernul britanic a anunţat că intenţionează să vândă obiectivul către dezvoltatori imobiliari, în contextul în care administraţia SUA a decis mutarea militarilor în Germania.

În 2015, baza a fost vizată de un proiect de atentat terorist. În mai 2016, un britanic de 25 de ani, Junead Khan, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru planificarea respectivului atentat.

Potrivit unui schimb de mesaje cu un combatant al Statului Islamic, descoperit de poliţie, obiectivul tânărului era de a simula un accident în faţa unei baze americane din estul Angliei şi de a ataca un militar cu un cuţit, într-o încercare de reproducere a scenariului în care a fost ucis soldatul britanic Lee Rigby în mai 2013, caz care a stârnit o puternică emoţie.

Tags: arestatbazăMildenhallpolitiaprobleme psihicepunct de controlSuffolk
Categorii: Diaspora