
Bărbatul care a atacat cu cuțitul trei persoane în sectorul Buiucani al capitalei a fost condamnat la nouă ani de pușcărie, însă, în lipsa dânsului.
Citește și: BCS sesizează PG și cere audierea lui Recean în Parlament
Oamenii legii anunță că, de îndată ce va fi reținut, va fi încarcerat în penitenciar. Bărbatul de 41 de ani a fost găsit vinovat de tâlhărie și amenințare cu omor. La data de 6 octombrie 2020, seara, inculpatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică avansată, s-a apropiat de un bărbat în sectorul Buiucani al municipiului Chișinău și, amenințându-l cu un cuțit, i-a cerut să-i predea banii pe care îi avea asupra sa. Încercarea de tâlhărie a fost însă dejucată de victimă, care a scos o bâtă de lemn, determinându-l pe inculpat să părăsească locul faptei.
La aproximativ jumătate de oră după acest incident, inculpatul a încercat să atace un alt bărbat, tot sub amenințarea cuțitului, solicitându-i să-i predea banii. Victima, speriată, i-a dat banii pe care îi avea asupra sa.
Ulterior, același inculpat s-a apropiat de un automobil de model „Renault Megane”, care staționa în aceeași zonă a orașului, și a încercat să deschidă portiera. După ce nu a reușit, a lovit cu cuțitul în geamul mașinii. Șoferul, speriat, a părăsit imediat locul pericolului cu automobilul.
Inculpatul s-a eschivat de la prezentarea în ședința de judecată, cauza fiind judecată în lipsa lui. În momentul reținerii, acesta va fi trimis în instituția penitenciară.
This post was last modified on 25/07/2024 13:06 13:06