X

Bărbatul înarmat care ameninţa să arunce un pod la Kiev a fost arestat – Nicio persoană nu a fost rănită

Forţele speciale ucrainene l-au reţinut pe bărbatul înarmat care a blocat miercuri un pod strategic la Kiev, ameninţând să-l arunce în aer şi trăgând focuri de armă în aer, a indicat poliţia municipală, citată de France Presse, potrivit agerpres.

“Bărbatul a fost arestat”, a declarat poliţia într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Potrivit Ministerului de Interne ucrainean, nicio persoană nu a fost rănită în urma acestui incident.

Citește și : Rebelii houthi din Yemen ameninţă să lovească ‘zeci de ţinte’ din Emiratele Arabe Unite

Conform media ucrainene, bărbatul este un militar activ în vârstă de 42 de ani şi a luptat împotriva separatiştilor proruşi în estul Ucrainei.

Originar din Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în urmă cu cinci ani, el a predat în iunie poliţiei “un kilogram de explozibil”, afirmând că îl găsise într-un sat, potrivit site-ului de informaţii thebabel.net.

“El este foarte periculos, este înarmat şi a tras asupra dronei” poliţiei, a declarat pentru AFP o sursă din poliţia ucraineană.

Bărbatul părea a fi sub influenţa drogurilor, a asigurat la rândul său primarul Kievului, Vitali Klitchko, citat de agenţia de presă Interfax-Ukraina.

Poliţia a calificat acest caz drept “pregătiri pentru un atentat terorist” şi a lansat o “operaţiune specială”, după ce blocase circulaţia maşinilor şi a metroului pe acest pod care traversează râul Nipru, potrivit şefului poliţiei din Kiev, Andrii Krişcenko.

Numeroase maşini ale poliţiei şi cel puţin un blindat au fost trimise la faţa locului, a constat un fotoreporter AFP. Trăgători de elită au fost de asemenea desfăşuraţi, potrivit presei.

Citește și : Administraţia Trump revocă dreptul statului California de a-şi fixa propriile norme pentru noxele automobilelor

Această situaţie, în plină oră de vârf, a provocat ambuteiaje uriaşe în capitala ucraineană, unde poduri leagă centrul oraşului de cartiere rezidenţiale, dintre care multe se află de cealaltă parte a râului.

Incidentele implicând arme de război nu sunt rare în Ucraina, unde numeroase arme se află în circulaţie ca urmare conflictului cu separatişti proruşi în estul ţării, care a făcut aproape 13.000 de morţi din 2014 până în prezent.

Tags: Andrii KrişcenkocrimeeakievpodrazboiucrainaVitali Klitchko
Categorii: Diaspora