X

Bărbatul care a intrat cu maşina în sediul Partidului Social Democrat era furios din cauza recensământului

Bărbatul suspectat că a intrat cu maşina în sediul Partidului Social Democrat (SPD), la Berlin, în ajunul Crăciunului, era furios din cauza unui micro-recensământ anual, potrivit procuraturii, scrie The Associated Press.

Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, a intrat cu maşina, pe 24 decembrie, în faţada sediului SPD, la Berlin, conform news.ro .

El a lăsat anterior un sac cu butelii cu gaz şi dispozitive de aprins aragazul în faţa sediului Uniunii Creştin Democrate (CDU) a cancelarului în exerciţiu Angela Merkel, potrivit autorităţilor.

Citește și : Armata israeliană a efectuat noi raiduri aeriene în Fâşia Gaza

Bărbatul a fost selectat să participe în cadrul unui micro-recensământ anual, au anunţat procurorii, potrivit DPA. Însă a refuzat să participe şi a fost amendat.

Suspectul a încercat, prin faptele sale, să ”transmită un mesaj împotriva partidelor responsabile de legislaţia privind recensământul”, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii, Martin Steltner.

Procuratura a mai anunţat că fac cercetări cu privire la starea mentală a bărbatului.

Potrivit poliţiei, bărbatul şi-a prezentat gestul drept o tentativă de sinucidere.

Tags: anchetaatac cu maşinagermaniapolitierecensământSPD
Categorii: Diaspora