Bărbatul suspectat de masacrul dintr-un club LGBT din Colorado, inculpat pentru 305 de capete de acuzare

Publicat:

Bărbatul care a ucis cinci oameni după ce a deschis focul într-un club LGBT+ în statul american Colorado a fost inculpat marţi pentru 305 de capete de acuzare, dintre care mai multe pentru omucidere, informează AFP, potrivit agerpres.

Anderson Lee Aldrich, 22 de ani, se află în detenţie după masacrul în care au fost rănite şi 18 persoane.


Citește și : China critică ‘supoziţiile nefondate’ dintr-un raport american privind arsenalul nuclear al Beijingului

Suspectul, care potrivit avocaţilor săi din oficiu se identifică drept o persoană non-binară (care se identifică nu cu unul, ci cu două sau mai multe genuri), a compărut în faţa tribunalului marţi, pentru a i se aduce la cunoştinţă lista lungă de capete de acuzare ce îl vizează.

Printre acestea figurează zece capete de acuzare pentru omucidere – două pentru fiecare victimă -, pasibile de o pedeapsă maximă de închisoare pe viaţă, fără posibilitatea eliberării condiţionate.

Anderson Lee Aldrich, care a păstrat tăcerea în timpul înfăţişării de marţi în faţa tribunalului, va trebui de asemenea să răspundă la capete de acuzare pentru tentativă de omucidere, pentru crime motivate de ură şi pentru agresiuni.

Procurorul Michael Allen a declarat pentru presă că numărul impresionant de capete de acuzare arată cât de serios tratează autorităţile acest atac. “Este evident că atunci când sunt depuse 305 de capete de acuzare într-un dosar, acest lucru arată comunităţii noastre că noi tratăm această situaţie cu cea mai mare seriozitate”, a afirmat el.

Încătuşat, suspectul, corpolent şi cu barbă, era îmbrăcat în uniformă de închisoare şi părea să-şi fi revenit după rănile pe care le-a suferit atunci când clienţi ai Clubului Q au reuşit să-l imobilizeze, punând capăt atacului.

Richard Fierro, care se afla în club, a relatat pentru New York Times că l-a prins pe agresor atunci când acesta se îndrepta spre terasa unde se refugiaseră clienţi. Odată ce suspectul a ajuns imobilizat pe podea, acest fost militar i-a luat arma şi l-a lovit în cap.

Matthew Haynes, unul dintre coproprietarii Clubului Q, a declarat că aceste capete de acuzare emise pentru crime motivate de ură arată că este vorba de un atac ţintit.

Citește și : Xi Jinping se duce miercuri în Arabia Saudită (media de stat)

În media au ajuns detalii despre viaţa haotică a suspectului, ai cărui părinţi erau toxicomani şi care a avut o copilărie marcată de instabilitate.

O audiere preliminară de două zile a fost fixată pentru 22 februarie 2023.

Un proces cu juraţi ar putea să aibă loc cel mai devreme în 2024, potrivit procurorului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Water Day – Marea bălăceală în Parcul ‘La Izvor’ din Chişinău

Water Day - Marea bălăceală în Parcul 'La Izvor' din Chişinău Centrul Municipal de Tineret din Chişinău a organizat în Parcul „La Izvor” din capitală...

Mai multă siguranță pentru portul Internațional Liber Giurgiuleşti

Mai multă siguranță pentru portul Internațional Liber Giurgiuleşti Țările NATO de la Marea Neagră -Turcia, România și Bulgaria - au început o operațiune comună pentru...

Șeful Interpol Moldova rămâne în arest preventiv

Șeful Interpol Moldova rămâne în arest preventiv Șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, va mai sta 30 de zile în arest preventiv la domiciliu. Decizia a...

Teatrul ‘Luceafărul’ se retrage din proiectul ‘Invizibil’

Teatrul 'Luceafărul' se retrage din proiectul 'Invizibil' Teatrul „Luceafărul” se retrage din proiectul „Invizibil”. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a instituției...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.