X

Barcelona este PARALIZATĂ de un protest pro-independenţă

Staţiile de metrou din Barcelona au fost închise, principalele artere au fost blocate de proteste, iar funcţionarii publici şi-au oprit activitatea marţi ca răspuns la un apel la grevă al unor grupuri pro-independenţă după ce sute de persoane au fost rănite în urma intervenţiei de duminică a poliţiei spaniole pentru oprirea desfăşurării referendumului de independenţă, declarat ilegal de Madrid, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Greva, programată iniţial ca o încetare generală a lucrului în întreaga regiune, dar dezaprobată de cele mai mari sindicate din Spania, a afectat sectorul public, transportul în comun şi serviciile de bază.

Citeşte şi: Bomba artizanală descoperită la Paris: Unul dintre arestaţi era în vizorul poliţiei

Staţiile de metrou din Barcelona, de obicei foarte aglomerate, erau goale marţi, în contextul în care serviciile de transport cu metroul au fost oprite aproape total, iar traficul pe strada Gran Via din Barcelona şi pe şase şosele majore din regiune a fost perturbat de proteste.

În alte zone, răspunsul la apelul la grevă a fost amestecat: unele magazine, supermarketuri şi cafenele erau deschise, altele au rămas închise.

Grupuri pro-independenţă şi sindicate din Catalonia au făcut apel la grevă generală pentru marţi, după ce poliţia spaniolă a încercat prin forţă să închidă secţii de votare duminică, după ce referendumul pentru independenţa Cataloniei faţă de Spania a fost interzis de Curtea Constituţională.

Tags: barcelonacataloniaGran Viaindependentamadridmetrouprotestspania
Categorii: Diaspora