X

Barcelona va interzice fumatul pe toate plajele sale începând din iulie

Persoanele care merg la plajă în Barcelona nu vor mai fi deranjate de prezenţa mucurilor de ţigară sau de fumatul pasiv începând din luna iulie, când al doilea oraş ca mărime al Spaniei va interzice fumatul pe toate plajele sale, a anunţat vineri primăria într-un comunicat, relatează Reuters, potrivit agerpres

Decizia survine după un proiect pilot anul trecut când fumatul a fost interzis pe 4 dintre cele 10 plaje ale oraşului spaniol.

Citește și : Creşte bilanţul negru după atacul de la Kramatorsk (VIDEO)! Printre zecile de morţi se află şi patru copii!

“Plajele pe care fumatul este interzis vor oferi zone de locuit mai sănătoase, cu mai puţine deşeuri şi vor respecta protecţia mediului”, se arată în comunicat.

Mai multe regiuni din Spania au impus în 2020 restricţii pentru a stopa răspândirea COVID-19, în timp ce altele precum
Insulele Baleare, inclusiv Mallorca, au adoptat deja măsura interzicerii fumatului înainte de pandemie din motive de protecţie a mediului.

Insulele Canare, Andaluzia, Galicia şi Valencia le-au urmat exemplul, impunând interdicţii parţiale sau totale asupra fumatului pe plajele lor.

Citește și :  NATO este pregătită să furnizeze arme Ucrainei pentru câţiva ani

Tags: barcelonacovid-19plajăţigară
Categorii: Diaspora