Barnier: UE și Marea Britanie vor lucra „calm şi serios” în următoarele săptămâni pentru a se ajunge la un acord

Publicat:

Uniunea Europeană şi Marea Britanie vor lucra „calm şi serios” în următoarele săptămâni pentru a ajunge la un acord privind retragerea Marii Britanii din blocul european fără să se creeze o graniţă strictă între Republica Irlanda şi Irlanda de Nord, a declarat Michel Barnier, negociatorul-şef al UE privind Brexitul, scrie Reuters, potrivit News.ro .

Vorbind în faţa jurnaliştilor înainte să discute cu miniştrii UE la o întâlnire din Luxemburg, Barnier a declarat că acordul cu Marea Britanie trebuie să fie „în regulă pentru toată lumea, inclusiv Irlanda de Nord”.


Citește și : Omul lui Trump a ajuns la Riad şi a discutat cu regele Salman despre dispariţia lui Jamal Khashoggi

„Ne vom folosi de această perioadă pentru a lucra calm şi serios pentru a ajunge la un acord în următoarele săptămâni. Avem nevoie de timp pentru a ajunge la acest acord (…) pentru a face acest progres decisiv”, a adăugat Barnier.

Liderii celor 27 de state membre care vor rămâne în UE vor discuta despre progresul negocierilor miercuri seara.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

‘Diaspora Plantează Acasă’: Moldovenii din străinătate, invitați să planteze 11 hectare de pădure în satul Răzeni

'Diaspora Plantează Acasă': Moldovenii din străinătate, invitați să planteze 11 hectare de pădure în satul Răzeni Ministerul Mediului al Republicii Moldova, în colaborare cu Biroul...

Zilele Diasporei, desfășurate în localități din toate colțurile țării

Zilele Diasporei, desfășurate în localități din toate colțurile țării Zilele Diasporei, organizate tradițional în Republica Moldova în luna august, sunt marcate în zeci de localități din...

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august Cetățenii reveniți acasă din diasporă sunt invitați să participe, în perioada 14...

România, locul 23 din 206 delegații prezente la JO Paris

România, locul 23 din 206 delegații prezente la JO Paris România a ocupat locul 23 din 206 delegații prezente la Jocurile Olimpice de la Paris din acest...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.