Barnier: Un ‘no-deal’ este acum mai probabil decât un acord

Publicat:

Negociatorul şef al UE pentru relaţia post-Brexit cu Regatul Unit, Michel Barnier, a afirmat marţi că el crede că o situaţie de ”no-deal”, în care nu va fi încheiat până la sfârşitul anului un acord între Bruxelles şi Londra, este acum mai probabilă decât cea în care va exista un acord, conform unor surse citate de Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit unui diplomat şi unui oficial de la Bruxelles, care s-au exprimat cu condiţia anonimatului, Barnier a făcut această apreciere la o întâlnire cu cei 27 de miniştri ai afacerilor europene din statele UE şi a mai spus că este momentul ca blocul comunitar să-şi actualizeze planurile de urgenţă pentru cazul în care de la 1 ianuarie 2021 nu va fi în vigoare un acord comercial între UE şi Regatul Unit.


Citește și : Hackerii ruşi sunt bănuiţi că au atacat cibernetic Storting-ul norvegian

Anterior, şi premierul britanic Boris Johnson a spus că negocierile sunt ”foarte, foarte complicate”, dar a promis că va folosi întreaga sa putere de convingere pentru a ajunge la o înţelegere cu UE, urmând să se deplaseze săptămâna aceasta la Bruxelles pentru discuţii directe cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Principalele puncte de divergenţă la negocierile pentru un acord post-Brexit rămân legate de solicitările UE privind menţinerea accesului pescarilor europeni în apele britanice, stabilirea unor norme care să prevină concurenţa neloială din partea companiilor britanice pe piaţa europeană şi crearea unui mecanism de soluţionare a diferendelor în cadrul viitorului acord.

Citește și : Atena acuză Turcia că SPONSORIZEAZĂ traficul de migranţi

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.