‘Barometrul tinerilor’ din România: Peste 70% consideră că nu sunt ascultați de politicieni

Publicat:

‘Barometrul tinerilor’ din România: Peste 70% consideră că nu sunt ascultați de politicieni

Rezultatele unui sondaj de opinie adresat tinerilor, în mediul online, realizat de Europuls evidențiază percepția acestora față de Uniunea Europeană, față de politicieni dar și prioritățile pe care consideră că trebuie să le urmărească viitorii europarlamentari.

Informațiile din comunicatul de presă:


„Dintre aspectele pe care tinerii le consideră benefice în Uniunea Europeană avem într-o proporție majoritară libera circulație a cetățenilor, fondurile europene și oportunitățile care vin cu acestea. Mai mult, cu precădere studenții au fost cei care au menționat recunoașterea nivelului de studii și a specializărilor în Uniunea Europeană. În același ton, avem subiecte sociale aduse în vedere de tineri: politici sociale care ne îmbunătățesc viața, apărarea drepturilor omului, cooperarea dintre state pe diverse teme, multiculturalitatea, toleranța, protejarea democrației, siguranța națională și internațională. sprijin reciproc și asistență pentru dezvoltare, statul de drept, dreptul de a studia și de a lucra în UE, potrivit stiripesurse.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Aspectele pe care tinerii le consideră negative când vine vorba de Uniunea Europenă sunt primordial menționate de așa-zisa pierdere a suveranității, linie pe care construiesc extremiștii, dar și populiștii. Printre motivele populiste preluate de tineri regăsim considerentul că anumite țări vestice sunt favorizate în detrimentul celor estice, comunicarea deficitară și rigidă a instituțiilor europene, lipsa de transparență, birocrația excesivă. Printre aspectele sociale, tinerii chestionați enumeră tensiunile pe care ei le simt între anumite țări din cauza diferențelor majore ale sistemelor administrative ale statelor, faptul că UE nu comunică suficient cu cetățenii, lipsa de reprezentare a grupurilor minoritare, politicile pentru gestionarea migranților, ec.

Tinerii chestionați sunt conștienți de faptul că viața lor de zi cu zi este afectată de Uniunea Europeană (41,2% mult și 34,6% foarte mult).

Barometru tineri, Europuls

Când vine vorba de beneficiile personale aduse de Uniunea Europeană tinerilor chestionați avem drept răspuns:  mobilitățile Erasmus, libera circulație a persoaneleor, nivelul de trai, oportunități de muncă și perfecționare (internships, locuri de muncă, etc.), schimbul intercultural, lipsa costurilor de roaming, infrastructură, nivelul de trai actual, menținerea păcii. accesarea fondurilor europene de către administrația publică a țării noastre, dar și de către ONGuri, etc.

Majoritatea tinerilor chestionați sunt optimiști cu privire la viitorul Uniunii Europene (64,5%) – într-un mod echilibrat am putea spune în comparație cu 17,9% foarte optimiști, 15,1% pesimiști și 2,5% foarte pesimiști.

Majoritatea tinerilor chestionați au încredere în instituțiile europene. Fiind întrebați câtă încredere au pe o scară de la 1 la 5, cea mai mare parte din tineri au răspuns 4 (44,3%), 3 (25,8%), 5 (23,6%), 2 (3,5%) și 1(2,8%). În contrapondere, tinerii au fost întrebați care este nivelul lor de încredere în instituțiile din România, majoritatea indicând gradația 2 (40,9%) pe o scară de la 1 la 5.

60,4% dintre ei consideră că politicile europene sunt importante pentru dezvoltarea României. Totodată, 89,6% consideră că parcursul României în Uniunea Europeană este unul pozitiv.

De la aderarea României în Uniunea Europeană, majoritatea tinerilor chestionați (71,1%) consideră că „România a evoluat bine, dar încă mai sunt probleme de rezolvat.

Printre exemplele de politicieni din România pe care tinerii îi admiră (în ordinea numărului de menționări) : Nicușor Dan, Emil Boc, Victor Negrescu, Siegfried Mureșan, Mircea Geoană, Eugen Tomac, Dragoș Pîslaru, Vlad Gheorghe, Nicu Ștefănuță, Cătălin Drulă, Gabriela Firea, Dan Barna, Remus Cernea, Violeta Alexandru, Ramona Strugariu, Dacian Cioloș, Ilie Bolojan, Mihai Ghigiu, Theodor Paleologu, Ana Ciceală, Radu Mihaiu, Cristina Prună, Simina Tulbure, Diana Șoșoacă, Dominic Fritz, Diana Buzoianu.

Au primit mențiuni și: Ludovic Orban, Alin Mituța, Ciprian Mihali, Vlad Voiculescu, Oana Țoiu, Virgil Nanu, Ionel Bogdănel, Darius Pop, Brian Cristian, Titus Corlățean, George Simion, Allen Coliban, Cristian Presură, Rareș Hopincă, Alina Gîrbea, Oana Cambera.

Un politician de asemenea foarte des menționat este Maia Sandu.

Următoarele priorități ale europarlamentarilor ar trebui să fie (în ordinea numărului de menționări în cadrul răspunsurilor):

  • includerea României în zona euro,
  • politici economice pentru a îmbunătăți traiul de zi cu zi și educație financiară pentru tineri,
  • simplificarea limbajului din documentanție și dialogul real cu cetățenii,
  • politici pentru mediu și combaterea schimbărilor climatice,
  • politici pentru tineri și pentru educație,
  • integrarea mai bună a tinerilor în procesul de luare a deciziilor,
  • politici pentru sănătate care să includă și educația sexuală,
  • crearea mai multor locuri de muncă prin proiecte și fonduri europene,
  • politici pentru digitalizarea serviciilor administrației și cetățenie digitală,
  • susținerea studiilor culturale,
  • mai multe măsuri anti-corupție și creșterea transparenței privind absorbția fondurilor europene.
  • politici pentru combaterez dezinformării și fakenews,
  • extinderea Uniunii Europene,
  • venitul minim european garantat,
  • securitate și cooperare internațională,
  • securitate energetică,
  • un management mai bun al migrației,
  • o mai mare atenție către criza locuirii,
  • sprijin pentru Ucraina, etc.

Întrebați în ce măsură tinerii se simt ascultați de politicieni pe o scară de la 1 la 5, majoritatea au răspuns 2 (39,9%), adică aproape deloc.

Grafic din barometrul tinerilor, Europuls

În viziunea tinerilor, topul importanței tipurilor de scrutinuri electorale este următorul:

  1. Alegeri parlamentare
  2. Alegeri locale
  3. Alegeri europarlamentare
  4. Alegeri prezidențiale

De unde se informează tinerii;

  • 68% din tinerii chestionați se informează zilnic din social media,
  • 50% se informează zilnic din presa online,
  • 8,5% consultă zilnic site-urile instituțiilor naționale

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Barometrul a colectat opinia a 318 de tineri printr-un formular, 90,6% provenind din mediul urban, iar cea mai numeroasă grupă de vârstă a respondenților este 19-24 de ani în proporție de 55,7%. Nivelul mediu de studiu al respondenților fiind studiile de licență, respectiv cele liceale.

Barometrul Tinerilor face parte din proiectul `Comunitatea Tinerilor Lideri Europeni`, proiect de participare, finațat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.”

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministra Sănătății a avut o întrevedere cu înalți oficiali ai OMS

Ministra Sănătății a avut o întrevedere cu înalți oficiali ai OMS Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a avut ieri, 1 iulie, o întrevedere cu înalți oficiali...

Forţele aeriene ucrainene anunţă că au distrus un depozit de muniţii rusesc în Crimeea

Forţele aeriene ucrainene anunţă că au distrus un depozit de muniţii rusesc în Crimeea Comandantul forţelor aeriene ucrainene, Mikola Oleşciuk, a declarat marţi că acestea...

Usatîi vorbește despre ‘greșeala lui Spînu’: Este nevoie de o conducere profesionistă, care va dezvolta CFM

Usatîi vorbește despre 'greșeala lui Spînu': Este nevoie de o conducere profesionistă, care va dezvolta CFM Andrei Spînu greșește, atunci când spune că statul nu...

Alaiba îl acuză pe Ceban că susține business-ul rusesc: Cumpără membrane bituminoase pentru reparațiile din oraș de la o companie din Rusia

Alaiba îl acuză pe Ceban că susține business-ul rusesc: Cumpără membrane bituminoase pentru reparațiile din oraș de la o companie din Rusia Ministrul Economiei Dumitru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.