X

Bashar al-Assad condiţionează orice întrevedere cu Erdogan de retragerea trupelor turce din Siria

Preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a declarat deschis unei întrevederi cu liderul turc Recep Tayyip Erdogan, cu condiţia ca acesta din urmă să ordone retragerea trupelor turce din nordul Siriei, informează joi AFP, care citează un interviu al lui Al-Assad pentru media ruse, potrivit agerpres.

Aceste declaraţii intervin la o zi după o întrevedere între Al-Assad şi preşedintele rus Vladimir Putin la Moscova, în condiţiile în care Kremlinul încearcă să concilieze Ankara şi Damascul, în conflict de la începutul războiului din Siria, în 2011.

Citeşte şi: Tranzitul moldovenesc al ‘lend-lease’-ului american – Black News

O întrevedere cu Erdogan va fi posibilă “când Turcia va fi pregătită, de o manieră clară şi fără ezitare, pentru o retragere totală (a soldaţilor săi) de pe teritoriul sirian”, a declarat Al-Assad pentru agenţia de presă RIA Novosti.

Va trebui, de asemenea, ca Ankara “să înceteze orice susţinere a terorismului”, a adăugat Al-Assad, cu referire la sprijinul pe care Turcia îl acordă grupărilor rebele ce se opun regimului de la Damasc.

“Doar astfel este posibil ca o întrevedere cu Erdogan să aibă loc”, a insistat preşedintele sirian. “Ce interes ar avea o astfel de întrevedere şi de ce ar fi ea organizată dacă nu ar duce la o încheiere definitivă a războiului în Siria?”, a continuat el.

Instalaţi la putere la începutul anilor 2000, Erdogan şi Al-Assad au avut iniţial relaţii cordiale, după decenii de tensiuni între ţările lor generate de destrămarea Imperiului Otoman, în urmă cu un secol.

Însă de la declanşarea conflictului în Siria, care din 2011 s-a soldat cu peste 500.000 de morţi şi cu milioane de refugiaţi, Ankara a susţinut grupările rebele ce încearcă să doboare regimul sirian, sprijinit de Moscova şi Teheran.

Din 2016, Ankara a lansat mai multe incursiuni în nordul Siriei, împotriva unor grupări jihadiste şi kurde, şi a menţinut acolo o prezenţă militară.

Vladimir Putin, care menţine relaţii bune cu Erdogan, caută acum să împace Turcia şi Siria.

Erdogan s-a declarat de mai multe ori gata să aibă o întrevedere cu Al-Assad, pentru a dezgheţa relaţiile dintre ţările lor.

Citeşte şi: SUA au şters de la distanţă software sensibile de la bordul dronei prăbuşite în Marea Neagră – Black News

La sfârşitul lui decembrie, miniştrii turc şi sirian ai apărării au avut la Moscova o întrevedere cu omologul lor rus, o premieră după 2011.

Diplomaţi din Rusia, Turcia, Siria şi Iran urmează să se reunească joi la Moscova, pentru a pregăti o întrevedere între miniştrii afacerilor externe ai ţărilor lor, înaintea unui eventual summit la nivel de şefi de stat.

Tags: ankarabashar al assaddamascRecep Tayyip ErdoganrusiasiriaturciaVladimir Putin
Categorii: Sinteze