Bashar al-Assad promite că provincia Idlib va reveni sub controlul Damascului: ‘Acordul este temporar’

Publicat:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a calificat acordul ruso-turc privind crearea unei viitoare ‘zone demilitarizate ‘în provincia Idlib drept o ‘măsură temporară’, asigurând că acest ultim bastion al rebelilor – care au început să-şi retragă armele grele – ‘va reveni’ sub controlul regimului, potrivit France Presse, relatează şi agerpres.

‘Acordul este o măsură temporară datorită căruia regimul a marcat puncte pe teren, începând cu evitarea unei băi de sânge’, a declarat preşedintele Al-Assad în cadrul unei reuniuni a Comitetului Central al partidului său Baas, citat de agenţia de presă oficială Sana duminică seara.


Citeşte şi: Fosta şefă a statului brazilian nu a prins nici măcar un scaun de senator

‘Această provincie şi alte teritorii care sunt încă sub controlul teroriştilor vor reveni (sub controlul) statului sirian’, a reiterat liderul de la Damasc, desemnându-i cu acelaşi cuvânt pe rebeli şi jihadişti.

În războiul cu care se confruntă Siria din 2011 şi care s-a soldat cu peste 360.000 de morţi, Rusia este aliatul lui Bashar al-Assad, în timp ce Turcia susţine anumite grupări rebeli care i se opun acestuia.

Acordul ruso-turc cu privire la Idlib, făcut public la 17 septembrie, prevede instituirea unei zone-tampon cu o lăţime între 15 şi 20 km, pentru a separa teritoriile insurgente şi zonele învecinate controlate de regimul sirian. El a permis îndepărtarea iminenţei unei ofensive a regimului care suscita temeri la nivelul ONU şi al diferitelor organizaţii neguvernamentale privind o ‘catastrofă umanitară’ şi o ‘baie de sânge’ în acest ultim bastion insurgent.

După săptămâni de incertitudini privind şansele de aplicare a respectivului acord, rebelii sirieni din provincia Idlib au început retragerea armelor grele odată cu apropierea termenului stabilit de Moscova şi Ankara, dar au avertizat – duminică – că operaţiunea va dura ‘câteva zile’.

Citeşte şi: Fosta şefă a statului brazilian nu a prins nici măcar un scaun de senator

Turcia, însărcinată în cadrul acordului cu asigurarea patrulelor în viitoarea ‘zonă dimilitarizată’, a trimis de mai multe săptămâni trupe şi vehicule militare spre posturile de observare din Idlib.

Concret, prin retragerea armelor grele, rebelii sirieni care sunt pe punctul de a-şi destructura prima linie de apărare se expun forţelor regimului.

‘Armata turcă ar trebui să dispună de artilerie grea pentru a servi ca primă linie de apărare’, a declarat pentru AFP Nawar Oliver, specialist în Siria la think tank-ul Omran, cu sediul în Turcia.

Directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), Rami Abdel Rahman, a menţionat că rebelii nu controlează decât o ‘treime din teritoriile ce urmează să fie integrate în zona-tampon’.

O adevărată provocare pentru concretizarea acordului ruso-turc rămâne atitudinea jihadiştilor, care controlează 70% din viitoarea zonă demilitarizată şi care, conform acordului, trebuie să părăsească sectorul.

Citește și: Jurnalistă bulgară ucisă cu bestialitate

Creată pe baza fostei ramuri siriene a Al Qaida, gruparea Hayat Tahrir Al-Sham (HTS), care controlează în mare parte Idlib, nu a reacţionat încă la acord.

Iniţiativa turco-rusă prevede de asemenea patrule coordonate de forţele turceşti şi poliţia militară rusă. Cu toate acestea, rebelii spun că au primit garanţii din partea Turciei că forţele ruse nu vor participa în cele din urmă la aceste operaţiuni. Dar nici Ankara, nici Moscova n-au intervenit cu vreo confirmare în acest sens.

Aproximativ trei milioane de persoane, dintre care jumătate sunt strămutate din alte zone afectate de război din Siria, se află în prezent în provincia Idlib şi în zonele insurgente din provinciile învecinate Hama, Alep sau Latakia, potrivit ONU. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministrul apărării italian: Alegerea unui spaniol ca reprezentant special al NATO a fost o trădare a lui Stoltenberg faţă de Italia

Ministrul apărării italian: Alegerea unui spaniol ca reprezentant special al NATO a fost o trădare a lui Stoltenberg faţă de Italia Ministrul apărării din Italia,...

Antreprenorii ultrabogaţi ameninţă că vor părăsi Marea Britanie din cauza unei propuneri de modernizare a sistemului de impozitare

Antreprenorii ultrabogaţi ameninţă că vor părăsi Marea Britanie din cauza unei propuneri de modernizare a sistemului de impozitare Pentru antreprenorul ultrabogat Bassim Haidar, locuirea la...

Scriitorul Mihail Gheorghe Cibotaru, comemorat la Chișinău la 90 de ani de la naștere

Scriitorul Mihail Gheorghe Cibotaru, comemorat la Chișinău la 90 de ani de la naștere Distins scriitor, om de cultură, apărător al valorilor naționale, în acest...

Republicanii îi cer lui Biden să demisioneze IMEDIAT din funcţia de preşedinte

Republicanii îi cer lui Biden să demisioneze IMEDIAT din funcţia de preşedinte Principalii republicani din Camera Reprezentanţilor i-au cerut lui Joe Biden să demisioneze imediat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.