Bashar al-Assad salută orice ‘poziţie pozitivă’ venind din partea statelor arabe, după cutremurul devastator care a lovit Turcia şi Siria

Publicat:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a salutat miercuri orice ‘poziţie pozitivă’ venind din partea statelor arabe, dintre care unele s-au apropiat de Damasc după cutremurul devastator care a lovit Turcia şi Siria, transmite AFP, potrivit agerpres

‘Poporul sirian primeşte favorabil (…) orice poziţie pozitivă faţă de el, în special din partea fraţilor arabi’, a declarat Assad, primindu-l pe şeful diplomaţiei iordaniene, Ayman Safadi, în prezenţa căruia a subliniat ‘importanţa cooperării’ cu Iordania.


Citește și : UE trebuie să se doteze cu o lege privind transparenţa pe modelul celei din SUA

Safadi este al doilea ministru de externe arab care se deplasează la Damasc după seismul din 6 februarie, fiind precedat de omologul său din Emiratele Arabe Unite (EAU).

În urma cutremurului, care a făcut aproape 40.000 de morţi, dintre care cel puţin 3.600 în Siria, mai multe ţări arabe au luat contact cu Damascul şi au trimis ajutoare, permiţându-i lui Assad să-şi reducă izolarea diplomatică.

EAU au creat un pod aerian cu Siria, iar Arabia Saudită a trimis în această săptămână un avion cu ajutoare umanitare.

Şeful diplomaţiei siriene, Faysal Moqdad, a subliniat că Siria şi Iordania ‘cooperează de mult timp’, şi s-a declarat ‘recunoscător pentru ajutorul generos’ trimis de regatul haşemit.

După seism, cel puţin trei avioane cu ajutor iordanian au aterizat la Damasc şi Alep, în nordul Siriei, pe lângă zeci de camioane trimise pe cale terestră.

‘Iordania nu poate decât să fie alături de Siria după seism’, a afirmat la rândul său Safadi.

Iordania a menţinut relaţii timide cu Siria în pofida războiului din această ţară, spre deosebire de multe alte state arabe.

Citește și : Coreea de Nord ar fi creat o unitate militară pentru operarea noilor sale rachete balistice intercontinentale

Vizitele oficiale au fost totuşi suspendate mai mulţi ani până la cea a unei delegaţii ministeriale siriene la Amman în iunie 2021.

În octombrie 2021, regele Abdallah al II-lea a avut o discuţie prin telefon cu preşedintele Assad pentru prima dată din 2011. Suveranul iordanian l-a sunat de asemenea pe Assad după seism.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.