Bashar al-Assad se angajează să continue ofensiva în nord-vestul Siriei

Publicat:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a angajat luni să continue ofensiva în nord-vestul ţării pentru a ”elibera” ultimul mare bastion deţinut de jihadişti şi rebeli, la o zi după ce forţele sale au recucerit împrejurimile oraşului Alep, relatează AFP, scrie agerpres.

Declaraţiile sale rostite într-un discurs televizat survin în timp ce ONU îşi reiterează apelurile la încetarea focului în regiunea Idleb şi în teritoriile adiacente.


Citește și : Belgia suspendă procedura de extrădare în Spania a lui Puigdemont

“Lupta pentru eliberarea provinciilor Alep şi Idleb continuă, indiferent de discursurile goale care vin din nord”, a spus preşedintele Assad, referindu-se la avertismentele repetate din partea Turciei vecine.

“Bătălia continuă pentru a elibera tot teritoriul sirian, pentru a elimina terorismul şi a instaura stabilitatea”, a subliniat preşedintele.

Forţele guvernamentale au recucerit duminică centura unor localităţi din jurul oraşului Alep, respingându-i astfel pe rebeli şi jihadişti care au lansat rachete asupra celui de-al doilea oraş al Siriei.

“Suntem pe deplin conştienţi de faptul că această eliberare nu înseamnă sfârşitul războiului, nici prăbuşirea comploturilor, nici dispariţia terorismului sau predarea inamicilor”, a subliniat preşedintele Assad.

În ultimele zile, trupele regimului din Damasc au preluat controlul asupra unor secţiuni ale unei autostrăzi care leagă oraşul Alep de capitală.

Aceste recuceriri au loc în cadrul unei ofensive lansate în decembrie, cu sprijinul Moscovei, împotriva ultimului mare bastion jihadist şi rebel din Siria, regiunea Idleb şi zonele învecinate.

Citește și : UE prelungeşte sancţiunile împotriva Belarusului

Ofensiva regimului de la Damasc, susţinută de armata rusă, în ultimul bastion dominat de jihadişti şi de rebeli în nord-vestul Siriei a provocat strămutarea a aproximativ 900.000 de persoane din luna decembrie, potrivit unui nou bilanţ al ONU.

Provincia Idlib, precum şi sectoare adiacente din provinciile Alep, Hama şi Lattakia, reprezintă ultimul bastion dominat în parte de jihadiştii din gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fosta ramură siriană a Al-Qaida) şi de grupurile insurgente siriene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

SUA, în faţa unei campanii tumultoase, cum nu s-a mai văzut din 1968

SUA, în faţa unei campanii tumultoase, cum nu s-a mai văzut din 1968 Retragerea preşedintelui american, Joe Biden, din cursa pentru Casa Albă aruncă ţara...

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.