Bashar al-Assad, apariţie surprinzătoare la Tartus

Publicat:

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, s-a deplasat vineri la Tartus, pentru a asista la rugăciunea Eid al-Fitr, care marchează sfârşitul lunii de post musulman Ramadan, informează AFP, potrivit agerpres.

Preşedinţia siriană a publicat fotografii cu Assad rugându-se în zori la moscheea Sayida Khadija din Tartus, oraş de coastă, lângă ministrul pentru Bunuri Religioase (Waqf) Mohammad Abdel-Sattar Sayyed şi lângă muftiul Siriei, Ahmad Badredine Hassoun.


Citeşte şi: Operaţiune antitero în Afganistan. Armata americană a lovit ‘scorbura’ unui lider jihadist

Alte fotografii îl arată pe Assad înconjurat de zeci de enoriaşi, care îl salută cu ocazia Eid al-Fitr.

Oraşul Tartus de pe malul Mării Mediterane găzduieşte o bază navală rusă, Moscova fiind angajată militar în susţinerea preşedintelui Assad în războiul care sfâşie Siria din 2011.

După declanşarea conflictului, Assad părăseşte foarte rar Damascul, iar apariţiile lui în public sunt destul de rare. În ultimii ani, sărbătorile religioase au fost pentru el o ocazie de a întreprinde apariţii publice, uneori în afara capitalei siriene, în timp ce forţele pro-regim recuceresc tot mai multe teritorii. Cu ocazia Eid al-Fitr, Bashar al-Assad s-a deplasat la Homs în 2016, apoi la Hama, în 2017.

Citeşte şi: Trădare sau respect? Salutul adresat de Trump unui general nord-coreean stârneşte polemici la Washington – VIDEO

Din 2011, coasta de vest a Siriei a rămas bastion alawit, minoritate religioasă din care provine preşedintele Assad, el însuşi originar din provincia Latakia.

Revolta din Siria împotriva regimului Assad s-a transformat într-un război devastator în care sunt, la ora actuală, implicaţi o mulţime de actori locali, regionali şi internaţionali. Conflictul a făcut până acum 350.000 de morţi şi milioane de strămutaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Decis! În toiul verii a fost redus tariful la căldură pentru chișinăuieni

Decis! În toiul verii a fost redus tariful la căldură pentru chișinăuieni Tariful la căldură pentru chișinăuieni a fost redus cu 14 la sută...

România va continua colaborarea cu Ucraina și cu Moldova

România va continua colaborarea cu Ucraina și cu Moldova România va continua să colaboreze cu Ucraina și cu Republica Moldova pentru a îmbunătăți și spori...

Cauzele tragediei din Chișinău, când au fost electrocutați doi copii, vor fi cercetate de ANRE

Cauzele tragediei din Chișinău, când au fost electrocutați doi copii, vor fi cercetate de ANRE Cauzele și circumstanțele tragediei din Chișinău, când au fost...

Cristina Gherasimov vorbeşte despre aderare: ‘Avem o fereastră de oportunitate rară pe care ne-o oferă istoria’

Cristina Gherasimov vorbeşte despre aderare: 'Avem o fereastră de oportunitate rară pe care ne-o oferă istoria' Republica Moldova are deschisă o fereastră de oportunitate extrem...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.