Bashar Al-Assad s-a săturat de război şi la îndemnul Rusiei, caută un compromis în sudul ocupat de rebeli

Publicat:

Preşedintele sirian, Bashar Al-Assad, a afirmat că este încă deschis unei soluţii politice cu rebelii din sudul ţării, dar că este avută în vedere şi opţiunea militară, relatează joi agenţia DPA, potrivit agerpres.

”După eliberarea regiunii Ghouta, avem două opţiuni (în sud): reconcilierea sau eliberarea prin forţă. Partea rusă a propus să se acorde o şansă soluţiei şi reconcilierii, aşa cum s-a întâmplat în alte zone”, a declarat miercuri Bashar Al-Assad într-un interviu la televiziunea iraniană Al-Alam, transmis de agenţia siriană de presă Sana. El a adăugat că problema nu a fost rezolvată şi că ruşii, americanii şi israelienii comunică între ei.


Citeşte şi: Începe marele bal. Cupa Mondială de fotbal 2018 are fluierul de start în Rusia

Armata siriană a cucerit o mare parte din sudul controlat de rebeli, ce se învecinează cu Iordania şi cu zona din Platoul Golan ocupată de către Israel şi care se întinde până aproape de capitala ţării, Damasc.

În interviu, preşedintele sirian a acuzat SUA şi Israelul că obstrucţionează găsirea unei soluţii politice exercitând presiuni asupra rebelilor.

El a mai spus că Iranul nu are baze militare în Siria, dar că există consilieri iranieni, împreună cu voluntari iranieni conduşi de ofiţeri iranieni.”Nimic nu împiedică prezenţa unor astfel de forţe. Iranul este o ţară aliată, aşa cum este şi Rusia”, a afirmat liderul de la Damasc.

Citeşte şi: Guvernatorul statului Texas a emis o proclamaţie oficială dedicată României

Întrebat despre prezenţa în Siria a miliţiei şiite libaneze Hezbollah, susţinută de către Iran, preşedintele Al-Assad a răspuns că ”Hezbollahul este principalul element în război şi că bătălia este lungă şi că necesitatea acestei forţe militare va dura mult timp”.

”Când Iranul şi Hezbollahul consideră că terorismul este eliminat, ei ne vor spune că doresc să se retragă” din Siria, a mai spus preşedintele Bashar Al-Assad.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Decis! În toiul verii a fost redus tariful la căldură pentru chișinăuieni

Decis! În toiul verii a fost redus tariful la căldură pentru chișinăuieni Tariful la căldură pentru chișinăuieni a fost redus cu 14 la sută...

România va continua colaborarea cu Ucraina și cu Moldova

România va continua colaborarea cu Ucraina și cu Moldova România va continua să colaboreze cu Ucraina și cu Republica Moldova pentru a îmbunătăți și spori...

Cauzele tragediei din Chișinău, când au fost electrocutați doi copii, vor fi cercetate de ANRE

Cauzele tragediei din Chișinău, când au fost electrocutați doi copii, vor fi cercetate de ANRE Cauzele și circumstanțele tragediei din Chișinău, când au fost...

Cristina Gherasimov vorbeşte despre aderare: ‘Avem o fereastră de oportunitate rară pe care ne-o oferă istoria’

Cristina Gherasimov vorbeşte despre aderare: 'Avem o fereastră de oportunitate rară pe care ne-o oferă istoria' Republica Moldova are deschisă o fereastră de oportunitate extrem...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.