X

Basistul trupei rock The Zombies ,Jim Rodford, a murit în vârsta de 76 de ani

Muzicianul britanic Jim Rodford, basistul trupei rock The Zombies, a murit în vârsta de 76 de ani, la câteva zile după ce publicul l-a putut admira pe scena unui festival din Florida, informează Press Association (PA).

Muzicianul, având la activ o carieră de 60 de ani, dintre care 18 petrecuţi alături de The Kinks (până la dizolvarea trupei în 1996), a murit sâmbătă, după ce a căzut pe scări, a confirmat vărul său, solistul trupei The Zombies, Rod Argent, conform agerpres .

Rodford tocmai se întorsese acasă, în Anglia, după terminarea unui scurt turneu cu The Zombies în Florida, în cadrul căruia cântase pentru ultima dată la 14 ianuarie.

Citește și : Rebelii talibani au revendicat atacul de la hotelul Intercontinental din Kabul ( Zabiullah Mujahid)

“Jim nu a fost doar un basist magnific, ci, de la început, o persoană legată în mod inseparabil de The Zombies”, a scris Argent pe pagina de Facebook a trupei, într-un omagiu adus “dragului său văr şi prieten de-o viaţă”.

Potrivit PA, Rodford, născut la 7 iulie 1941, lucra în ultimul timp la o autobiografie.

Tags: AngliaautobiografiebasistfestivalfloridaJim RodfordThe Zombies
Categorii: Diaspora