Bavaria nu vrea destabilizarea guvernului german

Publicat:

Premierul landului Bavaria, Markus Soeder, a declarat că nu doreşte să rişte stabilitatea guvernului german şi a adăugat că speră că se va ajunge la un compromis cu cancelarul Angela Merkel privind politica Germaniei în legătură cu migraţia, scrie Reuters, potrivit news.ro.

„Există multe compromisuri posibile, inclusiv unele pe care le-am oferit deja, pentru a se ajunge la o soluţie iar acest lucru este foarte important. Sperăm că încă este posibil. Un lucru este clar: stabilitatea guvernului nu intră în discuţie pentru noi”, a declarat Soeder la un eveniment în Passau.


Citeşte şi: Un american a atacat cu cuţitul mai mulţi refugiaţi. Cel puţin nouă oameni au fost răniţi – FOTO

Soeder este membru al Uniunii Social Creştine (CSU), partidul care se află la conducerea guvernului alături de Uniunea Creştin Democrată (CDU) a lui Merkel. El este premierul Bavariei din martie 2018.

Horst Seehofer, ministrul de Interne şi liderul CSU, a confirmat luni dimineaţă că intenţionează să demisioneze atât din guvern cât şi din conducerea partidului pentru că este nemulţumit de acordul la care Merkel a ajuns cu liderii europeni privind imigraţia.

El şi Merkel vor avea o ultimă discuţie luni, înainte de a lua o decizie finală.

Citeşte şi: Evadare ca-n filme dintr-o închisoare franceză. Infractorii au folosit un elicopter

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.