X

Baza aeriană Bagram a revenit sub controlul armatei afgane

SUA au restituit oficial armatei afgane baza de la Bagram, cea mai mare din Afganistan, după ce ultimii militari americani şi din cadrul NATO au evacuat-o, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului afgan al Apărării, citat de AFP şi EFE, potrivit agerpres.

‘Aerodromul din Bagram a fost predat oficial Ministerului Apărării. Forţele americane şi cele ale coaliţiei s-au retras complet din bază şi de acum forţele afgane vor proteja baza şi o vor folosi pentru a combate terorismul’, a indicat într-un mesaj pe Twitter purtătorul de cuvânt adjunct al ministerului, Fawad Aman.

Citeşte şi: Un editorialist New York Times pune punctul pe ‘i’ din RASiSM: ‘Noul rasism NU va rezolva vechiul rasism’

Forţele afgane au preluat controlul asupra bazei aeriene de la Bagram, care până în prezent era principala instalaţie operaţională a americanilor, pe fondul retragerii trupelor coaliţiei internaţionale, a confirmat guvernul afgan, citat de EFE.

Citeşte şi: Miliardarii lumii ‘se bat’ pe turismul spaţial! Richard Branson ‘îi ia faţa’ lui Jeff Bezos

Potrivit unui alt purtător de cuvânt al Ministerului afgan al Apărării, citat de agenţia spaniolă de presă, ultimele trupe americane şi internaţionale au plecat de la baza Bagram în noaptea de joi spre vineri.

Tags: AfganistanBagramFawad Aman
Categorii: Știrile zilei