
The Times
BBC a denunţat vineri decizia autorităţilor ruse de a expulza una dintre corespondentele sale în Rusia ca pe o “atingere adusă libertăţii presei”, solicitând Moscovei să revină asupra deciziei, relatează AFP, potrivit agerpres.
“Expulzarea lui Sarah Rainsford reprezintă o atingere directă la libertatea presei pe care o condamnăm fără rezerve”, a afirmat într-un comunicat grupul audiovizualului public britanic, după ce televiziunea rusă a anunţat că viza jurnalistei nu va fi prelungită după 31 august, data la care expiră, şi că va trebui să părăsească ţara.
Citește și : OMS se opune vaccinării obligatorii
“Facem apel la autorităţile ruse să revină asupra deciziei lor. Între timp, vom continua să relatăm despre evenimentele din regiune de o manieră independentă şi imparţială”, a adăugat grupul britanic, calificând-o pe Sarah Rainsford drept o “jurnalistă excepţională şi plină de iniţiativă”.
La rândul său, purtătoarea de cuvânt a diplomaţjei ruse, Maria Zaharova, a confirmat informaţia într-un mesaj publicat pe Telegram.
“Nu fiţi timizi. Reprezentanţii BBC s-au deplasat recent la Ministerul Afacerilor Externe, le-am explicat tot, deci pot să povestească totul”, a scris Zaharova.
Citește și : 22 de algerieni au fost arestaţi pentru declanşarea masivelor incendii de vegetaţie
Ea a subliniat, în plus, că Rusia a denunţat în trecut, fără efect, “umilirile cu eliberarea vizelor la care i-a supus Londra pe corespondenţii ruşi în Marea Britanie”.
Pe 9 august, MAE rus a declarat “personae non gratae” cetăţeni britanici neidentificaţi “angajaţi în activităţi antiruseşti”. Această măsură a fost prezentată ca un răspuns la interzicerea unor ruşi pe teritoriul Regatului Unit în cadrul sancţiunilor britanice instituite în 2020 şi 2021.
This post was last modified on 13/08/2021 20:43 20:43