BBC îi cere scuze preşedintelui Ucrainei şi îi plăteşte despăgubiri pentru un articol “eronat”

Publicat:

Radioteleviziunea britanică BBC a anunţat joi că i-a prezentat scuze preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko, şi a acceptat să îi plătească acestuia despăgubiri în urma publicării unui articol “eronat” legat de întâlnirea din iunie 2017 cu omologul său american, Donald Trump, transmite AFP, scrie Agerpres.

“Ne cerem scuze domnului Poroshenko pentru orice inconveniente provocate şi am acceptat să îi achităm despăgubiri şi cheltuieli de judecată şi am participat la o declaraţie comună într-o şedinţă publică”, arată site-ul de internet al BBC.


Citește și : 40 de copii, ucişi în ultimul an în manifestaţiile desfăşurate în Fâşia Gaza (UNICEF)

Poroşenko, candidat pentru al doilea mandat prezidenţial la alegerile de duminică, a dat în judecată BBC pentru calomnie, după publicarea unui articol în care se afirma că Michael Cohen, fost avocat al lui Trump, a primit 400.000 de dolari pentru a “facilita o întâlnire” a celor doi şefi de stat, la Casa Albă.

Afirmaţia “era falsă”, a recunoscut BBC.

BBC a scris pe site în mai 2018 că nu era vorba de o “scurtă discuţie”, ci de “adevărate negocieri” menite să întărească influenţa Ucrainei la Washington. Ulterior, articolul a fost citat şi într-o emisiune de televiziune a grupului.

Potrivit unei televiziuni ucrainene care a urmărit şedinţa Curţii Regale de Justiţie din Londra, despăgubirile sunt în valoare de 50.000 de lire (circa 58.000 de euro).

Citește și : ‘Prima definiţie internaţională’ a sexismului, adoptată de Consiliul Europei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.