
Veronica breastfeeds 9 month old Ciara in a ballroom, which has been converted to a temporary shelter, at the Mandachi hotel after fleeing from Mykolaiv in Ukraine to Romania, following Russia's invasion of Ukraine, at the border crossing in Suceava, Romania, March 20, 2022. REUTERS/Clodagh Kilcoyne
BBC a publicat o analiză detaliată a cantității de alimente trimise din Ucraina de când a fost negociat acordul ONU , informează mediafax.
Primul transport a plecat la 1 august, după ce Rusia a ridicat blocajul naval impus Ucrainei, permițând navelor să folosească un coridor sigur prin Marea Neagră.
Până la 24 octombrie, peste 8,6 milioane de tone de cereale și alte produse alimentare fuseseră transportate din porturile ucrainene, potrivit ONU.
Deși unele produse alimentare au ajuns direct în cele mai sărace țări din lume, cifrele ONU arată că cele mai mari cantități au fost expediate la început către Spania, Turcia, Italia, China și Olanda.
În septembrie, ONU a declarat că puțin sub 30% au ajuns în țările cu venituri mai mici, în timp ce 44% au fost expediate către țările cu venituri ridicate.
Dar ONU observă că cerealele care ajung la o destinație pot fi prelucrate și apoi trimise în altă parte.
Citește și : Telefonul personal al lui Liz Truss a fost piratat de agenţi suspectaţi că lucrează pentru Vladimir Putin
Milioane de tone de cereale și produse alimentare, precum porumb și ulei de floarea-soarelui, au rămas blocate în Ucraina după invazia rusă.
This post was last modified on 30/10/2022 17:08 17:08