BCE se aşteaptă la o recesiune mai gravă în Europa decât în restul lumii

Publicat:

Europa ar putea traversa o recesiune mai gravă decât restul lumii, însă creşterea ar urma să repornească în a doua jumătate a anului, susţine vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, transmite Bloomberg, scrie agerpres.

Chiar dacă o relansare cu adevărat ar putea să aibă loc abia în 2021, primele semne de creştere ar urma să fie vizibile în trimestrul al treilea al acestui an, susţine Luis de Guindos într-un interviu acordat cotidianului spaniol La Vanguardia.


Citește și : Marea Britanie a anunţat că a depăşit 10.000 de decese de COVID-19

“Cu toate aceste măsuri care au fost adoptate, Europa este mai bine echipată pentru a răspunde la această criză fără precedent”, a apreciat Luis de Guindos.

Luna trecută, BCE a lansat un program de urgenţă în valoare de 750 miliarde de euro destinat achiziţionării de obligaţiuni, ca răspuns la ceea ce ar putea fi cea mai gravă criză cu care s-a confruntat zona euro în ultimele decenii.

Luis de Guindos a apreciat că cheltuielile guvernamentale suplimentare necesare pentru a contracara impactul crizei coronavirusului “vor presupune nevoi mai mari de finanţare, cuprinse între 1.000 şi 1.500 miliarde de euro, o sumă pe care nu am mai văzut-o până acum”.

În pofida creşterii emisiunilor de obligaţiuni, nivelul datoriilor în zona euro este una sustenabil, a spus Luis de Guindos, adăugând că acţiunile BCE sunt destinate să evite fragmentarea în contextul în care guvernele caută să îşi asigure necesarul de finanţare.

Citește și : Macron va prelungi măsurile de izolare din Franța până cel puţin după 10 mai

“Nu avem niciun fel de scenarii în care datoriile să fie o problemă”, a menţionat Luis de Guindos.

Miniştrii de finanţe din zona euro au convenit joi seară un acord privind un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro pentru a face faţă consecinţelor economice ale crizei coronavirusului. Pachetul este compus din împrumuturi de la Mecanismul European de Stabilitate (MES), un fond de garanţii pentru companii de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi sprijin pentru schemele naţionale de şomaj parţial.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.