BCE va continua să majoreze dobânzile

Publicat:

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat marţi că inflaţia în zona euro este încă mult prea ridicată astfel că BCE trebuie să continue să înăsprească politica monetară şi să evite să declare victoria în lupta cu preţurile de consum, transmite Reuters, potrivit agerpres.

BCE a majorat costul creditului la fiecare reuniune de politică monetară din ultimul an, astfel că dobânda la depozite a urcat din teritoriul negativ până la 3,5%, şi a promis că vor urma şi alte majorări în încercarea de a opri avansul inflaţiei.


Citeşte şi: Revolta grupului Wagner a fost o înscenare: Putin și Prigojin au pus totul la cale! – Black News

“Este puţin probabil ca, în viitorul apropiat, banca centrală să fie în măsură să afirme cu certitudine că dobânzile au atins punctul de vârf”, a declarat Lagarde la forumul anual al BCE organizat la Sintra, Portugalia. “Fără o modificare importantă a perspectivei, vom continua să majorăm dobânzile în luna iulie”, a adăugat Lagarde.

În luna mai, inflaţia de bază în zona euro a fost de 6,1%, în scădere faţă de o valoare de 7% în luna aprilie, dar cu mult peste ţinta de inflaţie a BCE, care este de 2%.

“Inflaţia în zona euro este mult prea mare şi se pare că va rămâne aşa pentru o perioadă lungă de timp…Această persistenţă este provocată de faptul că inflaţia îşi face simţite efectele în economie în faze, pe măsură ce diferiţi agenţi economici încearcă să transfere costurile pe seama celorlalţi”, a precizat Christine Lagarde.

Chiar dacă zona euro a intrat recent în recesiune, firmele nu renunţă la angajaţi, o evoluţie neaşteptată care alimentează creşterile salariale. O altă problemă este că o mare parte din creşterea gradului de ocupare are loc în sectoare cu o productivitate scăzută. “Toate acestea înseamnă că ne vom confrunta cu mai mulţi ani de creşteri ale salariilor nominale, în care presiunile pe partea costurilor cu mâna de lucru vor fi exacerbate de creşterea limitată a productivităţii”, a spus Lagarde.

Citeşte şi: Putin a ţinut un discurs televizat după eşecul rebeliunii conduse de Prigojin, liderul mercenarilor Wagner – Black News

Toate aceste evoluţii forţează BCE să se angajeze în mod clar că va menţine dobânzile ridicate pentru o perioadă prelungită. “Trebuie să comunicăm în mod clar că vom rămâne la aceste nivele atât timp cât va fi nevoie. Asta va asigura că majorarea dobânzilor nu generează aşteptări referitoare la o inversare mult prea rapidă a politicii monetare şi va permite ca impactul deplin al acţiunilor noastre anterioare să se materializeze”, a subliniat preşedintele BCE.

Prin scumpirea creditului, băncile centrale vor să frâneze cererea de credite imobiliare, credite de consum sau pentru investiţii din partea companiilor, ceea ce, potrivit teoriei economice convenţionale, duce la o încetinire a ritmului de creştere a preţurilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.