X

Beijingul consideră ‘inacceptabilă’ obligativitatea efecturării testelor Covid călătorilor care vin din China

Beijingul a condamnat marţi faptul că mai multe ţări au decis să impună obligativitatea efecturării testelor Covid călătorilor care vin din China, avertizând că ar putea răspunde prin “contramăsuri”, relatează AFP , scrie news.ro .  

“Unele ţări au pus în aplicare restricţii de intrare care vizează exclusiv călătorii chinezi. Acest lucru nu are o bază ştiinţifică, iar unele practici sunt inacceptabile”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe, Mao Ning. China ar putea “lua contramăsuri, pe baza principiului reciprocităţii”, a adăugat ea.

Citește și : Furie în Rusia, după ce Moscova recunoaşte că a pierdut 63 de soldaţi într-un bombardament ucrainean

Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Australia, precum şi câteva ţări europene, între care destinaţii turistice precum Italia, Franţa şi Spania, au anunţat că cetăţenii care vin din China vor fi testaţi, după ce Beijingul a renunţat brusc la politica „zero-Covid” şi a ridicat restricţiile, ceea ce a dus la o explozie a cazurilor în cea mai populată ţară a lumii ai cărei locuitori nu au căpătat imunitate în decursul celor aproape trei ani în care au fost ţinuţi în izolare.

Tags: BeijingcălătoriChinaCovid
Categorii: Știrile zilei