Beijingul îl convoacă pe ambasadorul american

Publicat:

Ambasadorul SUA la Beijing a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al Chinei, pentru a i se aduce la cunoştinţă “protestul ferm” faţă de adoptarea de către Congresul american a unei rezoluţii ce susţine tabăra prodemocraţie din Hong Kong, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

Parlamentarii americani au adoptat miercurea trecută o rezoluţie asupra “drepturilor omului şi democraţiei din Hong Kong”, rezoluţie ce ameninţă să suspende statutul economic acordat de Washington fostei colonii britanice.


VEZI și: CUTREMUR puternic în Albania. Mai multe clădiri s-au prăbușit – VIDEO

De asemenea, Congresul a votat o măsură ce interzice comercializarea către poliţia hongkongoneză de spray-uri cu gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi alte echipamente destinate să reprime manifestaţiile.

Ca reacţie, adjunctul ministrului de externe chinez, Zheng Zeguang, l-a convocat luni pe ambasadorul SUA, Terry Branstad (foto), pentru a-i transmite “un protest ferm”, a anunţat marţi diplomaţia chineză pe site-ul său de internet.

Rezoluţia americană reprezintă “o ingerinţă neruşinată în problemele interne chineze” şi “susţine comportamentul infracţional şi violent al forţelor anti-chineze care seamănă răzmeriţă în Hong Kong”, a subliniat Beijingul.

Textul mai trebuie să fie semnat de Donald Trump. Acesta nu a declarat clar dacă intenţionează să o facă, afirmând că el îi susţine pe hongkongonezi, dar şi pe “prietenul” Xi Jinping, preşedintele chinez.

Ministerul Afacerilor Externe chinez le-a cerut SUA să facă în aşa fel încât rezoluţia să nu fie promulgată. “În caz contrar, SUA vor trebui să suporte toate consecinţele”, a adăugat diplomaţia chineză, fără a preciza ce fel de consecinţe.

Potrivit unui purtător de cuvânt al ambasadei, Branstad i-a amintit interlocutorului său că Washingtonul a urmărit situaţia din Hong Kong “cu mare îngrijorare”. “El a subliniat că SUA au condamnat orice formă de violenţă şi intimidare. Ambasadorul a adăugat că SUA erau de părere că orice societate trebuie să beneficieze de alegeri libere şi echitabile, în care să fie reprezentate diferite opinii”, a raportat purtătorul de cuvânt.

Citește și: INTERMEDIARUL din cazul lui Daphne Caruana Galizia a fost GRAȚIAT

Un diplomat american a fost deja convocat săptămâna trecută la Beijing, după adoptarea rezoluţiei de către Senatul american.

După aproape şase luni de manifestaţii în favoarea democraţiei în teritoriul autonom chinez, alegerile locale au adus duminică o largă victorie taberei opoziţiei faţă de Beijing şi faţă de şefa executivului local Carrie Lam.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a...

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.