Beijingul impune sancţiuni împotriva unor oficiali din Taiwan şi SUA

Administraţia Chinei a anunţat, vineri, sancţiuni împotriva unor oficiali taiwanezi şi americani, ca reacţie la vizita preşedintelui Taiwanului, Tsai Ing-Wen, în SUA, unde s-a întâlnit cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, potrivit agerpres

Administraţia de la Beijing a anunţat restricţii de călătorie pentru Hsiao Bi-Khim, reprezentantul Taiwanului la Washington, precum şi pentru rude ale acesteia. De asemenea, au fost sancţionate companii şi persoane care cooperează cu Hsiao Bi-Hhim, potrivit agenţiei Reuters.

Citește și: Un bărbat înarmat ar fi încercat să pătrundă în clădirea Ministerului Apărării de la Moscova

În plus, Beijingul a anunţat măsuri împotriva Institutului Hudson din SUA şi a Bibliotecii Reagan, inclusiv asupra membrilor conducerii celor două entităţi care au facilitat evenimente la care a participat preşedintele Taiwanului.

Beijingul consideră că deplasarea preşedintelui Taiwanului în SUA subminează principiul politic “o singură Chină”. Statele Unite menţin o poziţie de “ambiguitate politică” în problema Taiwanului, nerecunoscând independenţa teritoriului chinez, dar oferind susţinere Administraţiei separatiste de la Taipei.

Pe fondul tensiunilor, Beijingul a intensificat, în ultima săptămână, activităţile militare în apropierea Taiwanului.

Citește și:  Bolnav de leucemie, Berlusconi este optimist: ‘Voi reuşi şi de data asta!’

Tags: ChinaHsiao Bi-HhimKevin McCarthysanctiuniSUAtaiwanTsai Ing-wen
Categorii: Știrile zilei