X

Beijungul cere Londrei să înceteze orice contact oficial cu Taiwanul

Administraţia de la Beijing a cerut, luni, Marii Britanii să întrerupă orice contacte oficiale cu Taiwanul, în contextul planului unui oficial guvernamental britanic de a se deplasa la Taipei pentru negocieri comerciale, potrivit agerpres.  

Autorităţile din Taiwan trebuie să înceteze orice colaborare cu forţe străine, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, citat de agenţia Reuters.

Citește și : Ursula von der Leyen va face o vizită în Republica Moldova

Oficialul chinez a cerut Londrei să înceteze orice contact oficial cu Taiwanul.

Greg Hands, secretar de stat britanic pentru Afaceri Comerciale, intenţionează să se deplaseze peste câteva zile în Taiwan, unde se va întâlni cu preşedintele Tsai Ing-Wen şi va participa la Reuniunea comercială anuală Marea Britanie-Taiwan.

China a reacţionat vehement la vizita efectuată în august la Taipei de Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA. Beijingul a efectuat cele mai ample exerciţii militare în jurul Taiwanului şi a avertizat că ar putea revizui relaţiile cu Washingtonul.

Citește și : SUA: Scrutinul de la mijlocul mandatului, un test pentru viitorul politic al lui Trump

Tags: Chinamarea britanieTaipeitaiwanTsai Ing-wen
Categorii: Știrile zilei