Belarus şi Iran îşi întăresc relaţiile pe fondul războiului din Ucraina

Publicat:

Preşedinţii iranian şi belarus, Ebrahim Raissi şi Aleksandr Lukaşenko, şi-au exprimat luni dorinţa pentru întărirea relaţiilor dintre ţările lor, în timpul unei întrevederi avute la Teheran, în contextul războiului din Ucraina, informează AFP, potrivit agerpres.

Sosit duminică seara în Iran, pentru o vizită de două zile, Lukaşenko a discutat luni dimineaţa cu Raissi, înainte de a semna o foaie de parcurs pentru dezvoltarea cooperării dintre cele două ţări, în domeniile politic, economic şi cultural.


Citeşte şi: Papa Francisc: ‘Celibatul? Nu sunt încă pregătit să îl revizuiesc’ – Black News

“La 30 de ani de la începutul relaţiilor bilaterale (…), cele două ţări doresc o întărire a cooperării”, în condiţiile în care ele împărtăşesc aceeaşi “viziune strategică”, a anunţat preşedintele Raissi la finalul întrevederii.

La rândul său, Lukaşenko a declarat că observă “cu mare respect perseverenţa cu care poporul (iranian) rezistă presiunilor externe, tentativelor de a i se impune voinţa altuia”. “Şi eu văd că, în pofida a orice, voi dezvoltaţi tehnologiile moderne şi energia nucleară”, a spus Lukaşenko.

“Am putea fi foarte utili unul pentru celălalt dacă ne-am uni cu adevărat eforturile”, a continuat preşedintele belarus.

Cei doi lideri nu au evocat conflictul din Ucraina în declaraţiile lor.

Lukaşenko este un aliat fidel al preşedintelui rus Vladimir Putin, în timp ce Teheranul întreţine relaţii strânse cu Rusia, afirmând în acelaşi timp că îşi menţine neutralitatea în războiul din Ucraina.

Recent, Washingtonul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu escaladarea “periculoasă” a cooperării militare dintre Teheran şi Moscova, Iranul fiind acuzat că furnizează drone utilizate în Ucraina, ceea ce Teheranul dezminte. În acelaşi timp, Iranul a anunţat că a încheiat cu Rusia un contract pentru achiziţia de avioane de luptă Suhoi Su-35.

Citeşte şi: Un mort şi 39 de răniţi într-un carambol uriaş în Ungaria din cauza unei furtuni de praf – Black News

Lukaşenko a întreprins recent o vizită oficială de trei zile în China, în timpul căreia şi-a exprimat sprijinul deplin pentru propunerile Beijingului în vederea unei soluţii pentru războiul din Ucraina.

Belarus, care se învecinează cu Ucraina, nu a trimis soldaţi să lupte direct alături de armata rusă, însă teritoriul său serveşte drept bază în spatele liniei frontului pentru trupele Moscovei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.