X

Belarusul trimite înapoi la Bagdad aproape 400 de irakieni

Irakul a repatriat din Belarus 370 de migranţi blocaţi la frontiera cu Lituania, a declarat miercuri o sursă guvernamentală pentru AFP, abordând tema relaţiilor tensionate între Minsk şi Uniunea Europeană, transmite agerpres.

Săptămâna trecută, Bagdadul a anunţat suspendarea ‘temporară’ a zborurilor sale spre Minsk. Guvernul irakian a subliniat atunci ‘pericolele’ la care se expun irakienii care cad în ‘capcana’ reţelelor de traficanţi şi le promit să-i treacă – ilegal – în Lituania prin Belarus.

Citeşte şi: Noua Zeelandă îşi redeschide frontierele în 2022 persoanelor vaccinate din ţări cu risc scăzut – Black News

Lituania, ţară membră NATO şi UE, şi Bruxellesul îl acuză preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko de orchestrarea unui aflux de migranţi, în special irakieni, ca represalii la sancţiunile impuse de Uniunea Europeană în urma represiunii politice declanşate în Belarus împotriva oponenţilor regimului.

Potrivit lui Ahmed al-Sahaf, purtător de cuvânt al diplomaţiei irakiene, un avion a sosit marţi seara la Bagdad din Minsk ‘cu 20 de cetăţeni irakieni la bord, în timp ce 130 de irakieni au fost aduşi cu un prim zbor’, luni.

Bagdadul intenţionează să organizeze zboruri suplimentare pentru a-i repatria pe irakienii blocaţi la frontiera cu Lituania, ‘al căror număr nu a putut fi stabilit cu precizie, dată fiind frontiera foarte lungă’, a subliniat el.

Lituania, care a oferit un sprijin puternic refugiaţilor belaruşi, a început săptămâna aceasta să-i trimită înapoi pe migranţi, după ce peste 4.000 de persoane au intrat în această ţară baltică dinspre Belarus de la începutul anului. Parlamentul lituanian a adoptat marţi o lege care dă undă verde construirii unui gard de sârmă ghimpată de-a lungul frontierei comune cu Belarus.

Citește și : Anticiclonul ‘Lucifer’ lovește puternic Italia cu temperaturi record de 48,8 grade Celsius

Letonia vecină a anunţat la rândul ei instituirea stării de urgenţă pe plan local de-a lungul frontierei sale cu Belarus.

Miniştrii UE urmează să discute această problemă săptămâna viitoare, notează AFP.

Tags: Ahmed al-SahafAleksandr LukaşenkobagdadbelarusIrakLetoniaLituaniamigrantiminskuniunea europeana
Categorii: ExterneSinteze