Belgia: 100 de migranţi au fost arestați în timp ce încercau să ajungă în Anglia

Publicat:

Poliţia belgiană a arestat aproximativ 100 de migranţi pe coasta flamandă (nord) în timp ce încercau să ajungă în Anglia, fiind una dintre cele mai vaste operaţiuni organizate vreodată în această ţară împotriva imigraţiei ilegale, au anunţat marţi media belgiene, relatează AFP, potrivit agerpres.

Guvernatorul Flandrei de Vest, Carl Decaluwé, a confirmat pentru AFP arestarea a 97 de persoane în timpul controalelor rutiere efectuate de luni ora locală 17.00 până marţi ora 01.00. El a subliniat că operaţiunea a avut loc ca urmare a unei decizii luate în luna august de guvernul belgian.


Citește și : Donald Trump laudă „curajul incredibil” al pasagerilor zborului 93 care au luptat cu teroriştii pe 11 septembrie 2001

Operaţiunea a survenit în contextul în care ministrul de interne Jan Jambon a anunţat crearea la Steenokkerzeel, lângă Aeroportul Internaţional Bruxelles-Zaventem, a unui “centru administrativ naţional” destinat să-i găzduiască şi să-i îndrume pe toţi migranţii aflaţi în drum spre Regatul Unit şi care ar fi arestaţi pe teritoriul belgian.

Operaţiunea coincide, de asemenea, cu vizita ministrului Jan Jambon la Londra, unde a fost primit marţi de omologul său britanic, Sajid Ravid, pentru convorbiri privind o “cooperare consolidată” în domeniul migraţiei şi securităţii, potrivit unor surse belgiene.

Potrivit canalului public flamand VRT, pentru operaţiunea desfăşurată luni seara au fost mobilizaţi aproximativ 200 de poliţişti, de la frontiera franceză până la portul Zeebrugge.

Decaluwé a menţionat “controalele intensive ale forţei de muncă” şi şi-a exprimat speranţa că viitorul centru naţional de la Steenokkerzeel va ameliora activitatea poliţiei locale.

“Data viitoare, intenţia este ca refugiaţii arestaţi să fie duşi la centrul de tratament care se va deschide joi”, a declarat guvernatorul citat de mass-media belgiene.

În această nouă structură, care ar fi integrată în actualul centru închis “127bis”, poliţia federală va înregistra amprente digitale şi va efectua cercetări cu privire la eventuale cereri de şedere sau azil depuse de migranţi, activitate care este efectuată în prezent de poliţia locală.

Citește și : Vladimir Putin şi Xi Jinping au preparat împreună „blinî” şi au băut vodcă

Cetăţenii străini cu o situaţie ilegală ar trebui, de asemenea, să fie reţinuţi în aşteptarea unei decizii a Oficiului pentru străini, ceea ce ONG-urile au criticat deja, unele dintre ele denunţând “un nou centru închis deghizat”.

Printre celelalte priorităţi ale unui plan guvernamental prezentat luni se află intenţia de a evacua un parc din Bruxelles unde dorm în fiecare noapte sute de migranţi şi consolidarea securităţii în portul Zeebrugge, unde ministrul Jan Jambon a invitat presa miercuri pentru ”o vizită de lucru”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.