X

Belgia: Un fost codeţinut al lui Benjamin Herman, autorul atentatului de la Liege, a fost arestat

Un fost codeţinut al lui Benjamin Herman, autor al atentatului jihadist soldat cu trei morţi, în 29 mai, la Liege, a fost arestat miercuri la Verviers, alt oraş din estul Belgiei, a anunţat Parchetul federal belgian, confirmând informaţii din presă, transmite AFP, potrivit agerpres.

Potrivit mass-media, acest suspect, identificat drept “Fouad B.”, ar fi suspectat de participare la radicalizarea lui Benjamin Herman.

Citește și : Taifunul Ewiniar a ajuns pentru a doua oară pe parcursul unei singure zile pe coastele sud-estice ale Chinei

Cei doi bărbaţi, condamnaţi de mai multe ori pentru delicte, au stat împreună în închisoarea din Lantin, lângă Liege (est), a confirmat pentru AFP un purtător de cuvânt al Parchetului federal, Eric Van Der Sypt. Însă, a adăugat acesta, Benjamin Herman a fost transferat în 2017 la închisoarea din Marche-en-Famenne (sud), iar radicalizarea lui nu poate fi, în acest stadiu, asociată cu o persoană sau un motiv anume.

Acest fost codeţinut a fost “eliberat” la 22 mai de Camera de consiliu din Liege şi a fost apoi arestat pentru încălcare a condiţiilor de eliberare condiţionată”, a continuat Van Der Sypt.

În 29 mai, în jurul orelor locale 10:30 (08:30 GMT), pe o mare arteră din centrul oraşului Liege, Benjamin Herman, delincvent radicalizat, în vârstă de 31 de ani, care beneficia de o eliberare temporară din penitenciar, a ucis cu tiruri de armă doi poliţişti şi un student, strigând de mai multe ori “Allah Akbar”, după care a fost lichidat de forţele de ordine.

Faptele au fost calificate drept “asasinate teroriste” de justiţia belgiană şi revendicate la 30 mai de organizaţia jihadistă Stat Islamic.

Citește și : Cehia: Miliardarul Andrej Babis desemnat premier pentru a doua oară

Potrivit primelor elemente ale anchetei, atacatorul voia “în mod clar” să atace poliţia, iar modul său de operare – a agresa mai întâi cu cuţitul poliţişti pentru a le lua armele – aminteşte de cel pe care îl promovează în mod regulat SI în propaganda sa pe internet, a subliniat Parchetul federal la o zi după fapte.

Triplul asasinat a implicat şi o scurtă luare de ostatici într-o instituţie şcolară. Patru poliţişti au fost de asemenea răniţi.

Tags: atentatBenjamin Hermancodeţinuteliberare conditionataliegepolitistiVerviers
Categorii: Diaspora