Belgia renunţă la restricţiile impuse de pandemia de COVID-19

Publicat:

Belgia a ridicat luni practic toate restricţiile care se aplicau împotriva noului coronavirus, precum limitele impuse programului de funcţionare a restaurantelor sau a barurilor, prezentarea certificatului verde sau a măştilor sanitare în majoritatea spaţiilor închise, relatează EFE, potrivit agerpres

Premierul belgian, Alexander De Croo, comunicase deja vineri la o conferinţă de presă aceste relaxări şi anunţase renunţarea la prezentarea certificatului sanitar pentru a accede în localuri, la concerte, discoteci sau cinematografe.


Citește și : Un aeroport secret din estul Europei, folosit de mai multe țări pentru a trimite arme în Ucraina

Începând de luni, nu va mai exista un program obligatoriu de închidere pentru localurile nocturne sau restaurante şi se elimină restricţiile pentru numărul limitat de persoane în sălile de teatru sau la evenimente.

Măştile vor rămâne obligatorii doar în transportul public, spitale sau reşedinţele pentru vârstnici, însă utilizarea lor nu mai este obligatorie în rândul personalului localurilor, elevilor din ciclul secundar şi clienţilor din magazine.

Totuşi, se recomandă utilizarea măştilor pentru persoanele din categoriile de risc la COVID-19, precum şi în rândul populaţiei în general în spaţiile închise aglomerate, sau în exterior unde nu se poate respecta distanţa de 1,5 metri.

De asemenea, din 11 martie se renunţă la aşa numita “fază federală” de gestionare a pandemiei, ceea ce înseamnă că regiunile îşi recuperează autonomia privind orice măsură sanitară pe care o consideră necesară.

Citește și : Primarul oraşului ucrainean Irpin: Evacuarea civililor din oraş este în curs de desfăşurare

“De săptămâna viitoare nu vom mai fi în situaţie de urgenţă sanitară şi se pune capăt fazei federale a planului naţional de urgenţă. Pe 13 martie se împlinesc doi ani de fază federală. Este un simbol de rezilienţă şi de perseverenţă a noastră, în faţa unei pandemii care ne-a lăsat puţine momente de respiro”, a subliniat premierul De Croo.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentul din Irak vrea să dea o lege care permite căsătoria fetelor de la 9 ani

Parlamentul din Irak vrea să dea o lege care permite căsătoria fetelor de la 9 ani Un proiect de lege care ar permite căsătoria fetelor...

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.