Bella face ravagii în Franţa şi UK! Zeci de mii de locuinţe au rămas fără curent

Publicat:

Zeci de mii de locuinţe au rămas fără energie electrică, iar traficul aerian din Franţa a fost perturbat de furtuna Bella, care a provocat întreruperi ale furnizării electricităţii şi în Marea Britanie, informează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit informaţiilor furnizate de Aéroports de Paris (ADP), “traficul aerian a revenit la normal” după ce, în momentul intensităţii maxime a furtunii Bella, 37% din zborurile de pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle din nordul Parisului au fost amânate, în medie, cu 50 de minute.


Citeşte şi: Un pescador rusesc s-a scufundat în Marea Barenţ! 17 marinari au fost înghiţiţi de valuri

Pe de altă parte, nu s-au înregistrat întârzieri în cazul decolărilor de pe aeroportul Orly, situat în sudul capitalei Franţei, care are “o pistă bine orientată în raport cu vântul”, a subliniat ADP.

Trei avioane a căror destinaţie iniţială era Roissy au fost redirecţionate către Orly. Este vorba de zboruri din Grecia, Elveţia şi Liban. O aeronavă Aeroflot a aterizat la Amsterdam, în timp ce un avion De Luxair s-a întors pe aeroportul din Luxemburg de unde decolase.

În Bretania şi Normandia, în vestul Franţei, precum şi în nord, primele regiuni franceze care au fost afectate de furtună duminică dimineaţa, aproximativ “18.000 de locuinţe au din nou curent electric”, a anunţat duminică seară Enedis, compania care gestionează reţeaua de energie electrică.

În schimb, aproximativ 34.000 de locuinţe continuau să fie private de electricitate în estul şi centrul Franţei, pe măsură ce furtuna s-a deplasat.

Rafale puternice au fost observate şi în Regatul Unit, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Vântul a suflat cu 170 de km/oră pe Insula Wight din sudul Angliei.

Furtuna a dus la întreruperi de energie electrică, care au fost apoi restabilite duminică în marea majoritate a cazurilor, în peste 20.000 de locuinţe din Ţara Galilor, precum şi întârzieri în traficul feroviar în mai multe regiuni din Marea Britanie din cauza căderilor de copaci sau a inundaţiilor.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Croaţia

Intemperiile au avut loc după ce inundaţiile au afectat deja Anglia, 1.300 de locuinţe fiind evacuate lângă Bedford după o creştere puternică a nivelului apei în ziua de Crăciun.

Vremea rea a continuat şi după trecerea furtunii Bella.

Duminică seară, serviciile meteorologice din Marea Britanie au emis un avertisment de averse de zăpadă şi lapoviţă în nordul Angliei, Scoţia şi Irlanda de Nord.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

VIDEO – Trump îl jignește îngrozitor pe președintele Biden: ‘Un distrus bătrân, un morman de gunoi’

VIDEO - Trump îl jignește îngrozitor pe președintele Biden: 'Un distrus bătrân, un morman de gunoi' Donald Trump îl jigneşte în trecere, catalogându-l drept ”o...

Obama se întoarce la Casa Albă? Michelle, singurul democrat care l-ar putea învinge pe Trump

Obama se întoarce la Casa Albă? Michelle, singurul democrat care l-ar putea învinge pe Trump Fosta Primă Doamnă Michelle Obama ar fi singura în...

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică Rusia va aştepta rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.